Simona Bucura – Oprescu: Dacă am avut erori, le îndreptăm. Putem revizui deciziile de recalculare a pensiilor 

Sursa foto: Simona Bucura-Oprescu

Ministrul Muncii, Simona Bucura – Oprescu, a afirmat că, dacă au fost erori în deciziile de recalculare a pensiilor, atunci acestea vor fi îndreptate. Simona Bucura – Oprescu a menţionat că deciziile de recalculare pot fi revizuite atât din oficiu, cât şi în urma solicitării pensionarului.

Simona Bucura – Oprescu a fost întrebată, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă a simţit în această perioadă că este sabotată de vreo instituţie sau de unii angajaţi din subordine.

”Eu am un mod de a lucra în care mă concentrez pe ce e cu adevărat important şi în această perioadă cu adevărat important a fost să reuşim să scoatem 9,4 ceea ce aici îi întreb eu aici pe pensionari. Cum ar fi fost dacă n-am fi reuşit asta? Cum ar fi fost dacă n-am fi reuşit asta, să scoatem 9,4? Care 9,4 însemna îngheţarea pensiilor românilor până în 2070, adică inclusiv copiii noştri ar fi beneficiat de această situaţie. Am scos 9,4 şi le mulţumesc tuturor celor implicaţi. A fost adoptată legea în guvern. A fost aprobată legea de Parlament. Am elaborat şi aprobat normele. Am finalizat recalcularea. În momentul în care am devenit ministru al Muncii şi Solidarităţii Sociale, în procesul de evaluare a dosarelor de pensie, adică trecerea lor în format electronic, am găsit un număr de peste 1000 de dosare care nu erau finalizate şi circa 70% dintre dosare erau deja evaluate. Adică , cu alte cuvinte, deşi au rămas dosarele cele mai vechi, cu complexitatea cea mai ridicată, în general cele pe Legea 27/1966 (n.r. – privind pensiile de asigurări sociale de stat şi pensia suplimentară) şi cele pe Legea 3/1977 (n.r. – privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială), colegii noştri, şi le mulţumesc pentru asta, de la evaluare şi colegii noştri din casele de pensii, au reuşit foarte rapid să se mobilizeze şi să finalizeze asta”, a afirmat Simona Bucura – Oprescu.

Ea a menţionat că deciziile de recalculare pot fi revizuite atât din oficiu, cât şi în baza solicitării pensionarului.

”Eu vă rog să ne concentrăm pe munca noastră şi să găsiţi înţelegerea pentru noi ca, dacă există şi erori, colegii mei spuneau joi că 0,025%, colegii noştri de la Casa Naţională de Pensii Publice, 0,025%  din numărul deciziilor de recalculare sunt decizii care au avut erori. Dacă am avut erori, le îndreptăm. Avem în mod clar stipulat în lege că putem revizui deciziile de recalculare atât din oficiu, cât şi în baza solicitării pensionarului. Important este că am reuşit să facem atât de mult bine pentru români, să venim cu o lege bună, să eliminăm 9,4%, să asigurăm o creştere sustenabilă a pensiilor şi da, nu în ultimul rând în 2024, datorită majorării din ianuarie şi datorită recalculării, 1. toţi pensionarii au beneficiat de creşteri, iar în medie creşterea este de 40%”, a explicat ministrul Muncii.

Simona Bucura – Oprescu a adăugat că, dacă au fost făcute lucruri greşite, atunci pensionarii trebuie să ştie că acestea vor fi îndreptate.

”Noi nu am tăiat pensii, noi nu am îngheţat pensii  Noi nu am criticat pensionarii, din contră, am încercat să-i ascultăm cu atenţie şi să găsim soluţii. Nu ne-am plâns de timpul foarte scurt pe care l-am avut la dispoziţie. Suntem concentraţi pe munca noastră, iar dacă am greşit ceva, pensionarii au angajamentul meu ferm că vom îndrepta. Nu există lucru în viaţă care să nu poată fi îndreptat, cu atât mai mult într-o chestiune de politică publică atât de amplă. În ceea ce priveşte o politică publică atât de amplă. Acum deja trecem la punerea în aplicarea legii. Vom evalua dacă sunt aspecte unde putem să îndreptăm şi le vom îndrepta. Dar important este ca pensionarii să ştie că am făcut acest lucru pentru dânşii şi că atât noua lege a pensiilor, cât şi procesul de recalculare sunt făcute cu gândul la dânşii şi la viaţa dânşilor şi că ne dorim să fie o formă de respect după o viaţă de muncă.  Dacă am greşit ceva, au angajamentul ferm că vom face tot ceea ce ţine de noi, astfel încât să îndreptăm”, a mai afirmat Simona – Bucura Oprescu.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: