Simona Bucura-Oprescu, despre proiectul de lege a pensiilor: Am făcut o lege stabilă şi sustenabilă

Ceremonie de depunere a jurământului de învestitură a Simonei Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu a declarat, după ce Guvernul a adoptat proiectul privind legea pensiilor, că este o lege „stabilă şi sustenabilă” şi a oferit asigurări că nu vor exista amânări ale majorărilor de pensii pe viitor. Ea a mai spus că sursa de finanţare pentru această nouă lege este cea care a fost dintotdeana şi anume bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul de stat. Aceasta a adăugat că proiectul va trece prin procedură de urgenţă în Parlament, astfel încât până pe 20 noiembrie el să fie deja adoptat de către Legislativ.

„Este un moment important pentru România, fiindcă noi ca Minister al Muncii şi Solidarităţii Sociale ne luptăm pentru drepturile românilor care au dreptul la respect. Acesta este sensul pe care l-am urmărit prin noul proiect de lege cu privire la pensiile publice, un proiect care se bazează pe respect pentru contributivitate, pe eliminarea inechităţilor şi pe puncte de stabilitate, punct care arată respect pentru muncă. Proiectul a fost aprobat în Guvern”, a anunţat Simona Bucura-Oprescu, la finalul şedinţei de joi a Executivului.

Chestionată despre avizul dat de către Ministerul de Finanţe care spunea că nu există surse de finanţare identificate şi dacă acestea au fost identificate între timp, Bucura-Oprescu a răspuns: „Proiectul a parcurs toate etapele, atât etapele guvernamentale, fiindcă în această echipă Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Banca Mondială, Comisia Europeană am avut un dialog permanent”.

„Toate cifrele le-am avut cu toţii la dispoziţie. Este evident că este un efort comun pe care trebuie să îl facem, fiindcă românii au nevoie de acest proiect. Este foarte important ca Guvernul să găsească toate aceste soluţii, iar primii care trebuie să le găsească şi sunt sigură că le vor găsi sunt cei de la Ministerul Finanţelor.  O mai bună colectare, o mai mică evaziune fiscală şi înţelepciune între noi, cei care lucrăm împreună în Guvern, sunt elementele care ne vor duce la respectarea drepturilor românilor pentru care au muncit o viaţă”, a completat ministra Muncii.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: