Skip to content
Sport

Simona Halep a câştigat trofeul cu numărul 23 din carieră

Facebook/SimonaHalep Facebook/SimonaHalep

Simona Halep, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 2, a câştigat, duminică, turneul de categorie WTA 250 Melbourne Summer Set 2, după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 6-2, 6-3, pe rusoaica Veronika Kudermetova, locul 31 WTA şi cap de serie numărul 3.

Încurajată de numeroşi suporteri aflaţi în tribunele Rod Laver Arena, Halep a făcut un prim set foarte bun în meciul de duminică. Cu excepţia startului jocului, românca şi-a dominat clar adversara. Kudermetova, 24 de ani, a început agresiv, cu lovituri puternice şi a reuşit să facă primul break al meciului în ghemul al treilea, după ce Halep a condus cu 40-15, notează news.ro.

De la 1-2, Simona a evoluat aproape fără greşeală, dictând tot jocul cu eficienta ei lovitură de rever, fie în diagonală, fie în lungul liniei. A lungit punctele, aşa cum îi place şi a obligat-o de multe ori pe adversară să greşească.

Halep a câştigat cinci ghemuri la rând şi a încheiat setul cu 6-2, după 24 de minute.

Jucătoarea română de 30 de ani a început slab şi setul secund. A fost la un pas să fie condusă cu 3-0, dar Kudermetova a irosit trei mingi de break la 2-0 şi Halep a profitat, revenind în set. Rusoaica a acuzat ratarea din ghemul al treilea şi a jucat din ce în ce mai slab, greşind mingi uşoare. Abia la 2-3 a mai pus un ghem pe tabelă, cu serviciul. A fost ultima ei interacţiune cu tabela de marcaj, pentru că Simona nu a mai cedat nimic până la final şi a câştigat cu 6-3, după o oră şi 14 minute.

Calificarea în finală este recompensată cu un premiu de 18.037 de dolari şi cu 180 de puncte WTA. Câştigătoarea trofeului primeşte 31.000 de dolari şi 280 de puncte WTA.

Simona Halep a câştigat ultimul trofeu la 21 septembrie 2020, la Roma.

Ea va urca pe locul 15 după acest turneu, iar rusoaica va coborî pe locul 32.

Pentru Halep urmează participarea la Australian Open, turneu de grand slam care va începe în 17 ianuarie.

Finalele jucate până acum de Simona Halep sunt următoarele:

Titluri WTA de simplu: 23 – Melbourne (WTA 250) – 2022, Roma (Premier 5), Praga (WTA International), Dubai (Premier) – 2020, Wimbledon (Grand Slam) – 2019, Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), toate trei în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), ‘s-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul „mic” al campioanelor), toate cele şase în 2013;

Finale WTA de simplu: 18 – Cluj-Napoca (WTA 250) – 2021, Madrid (Premier Mandatory), Doha (Premier) – 2019, Cincinnati (Premier 5), Roma (Premier 5), Australian Open (Grand Slam) – în 2018, Beijing (Premier Mandatory), Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5) – în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5) – în 2015, WTA Finals – Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory) – toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *