Simona Halep, absența de marcă de la cununia lui Ianis Hagi cu Elena. Pe cine a trimis ca reprezentanți

Sursă foto: Instagram / ianishagi

Ianis Hagi și iubita sa, Elena Tănase, au decis să facă petrecerea de cununie chiar în prima zi de Crăciun. A fost un eveniment fastuos, cu 400 de invitați, care a adunat laolaltă o mulțime apropiați ai familiei Hagi.

Au participat Gică Hagi și soția Marilena, Gică Popescu și Luminița, chiar și Gigi Becali, care jurase că nu va mai călca pe la vreo sindrofie la care se ascultă muzică. Însă patronul FCSB a sărit peste promisiune și a fost chiar unul dintre personajele care s-a zbănțuit cel mai mult pe ringul de dans, evident pe melodii aromâne.

Însă marea absentă de la cununia lui Ianis Hagi cu frumoasa Elena a fost Simona Halep, o apropiată a familiei Hagi. Asta cu toate că seniorul Hagi și soția sa au participat la nunta jucătoarei de tenis cu Toni Iuruc, din toamna lui 2021. Fostul număr 1 mondial, care mai are mai puțin de o lună și jumătate până va fi audiată la TAS în cazul de dopaj, și-a delegat părinții, pe Stere și Tania Halep, să participe la eveniment.

De altfel, tatăl Simonei Halep este bun prieten cu Gică Hagi, el fiind surprins la petrecerea de titlu a Farului Constanța, din vara trecută, în timp ce dansa și cânta alături de managerul constănțenilor.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: