Skip to content
Sport

Simona Halep anunţă că nu va mai juca în acest an: „Sezonul 2022 este încheiat pentru mine”

Facebook/SimonaHalep Facebook/SimonaHalep

Simona Halep, locul 9 WTA, a anunţat că nu va mai juca în acest an, ea subliniind că va reveni pe teren în 2023, deoarece mai are multe obiective de îndeplinit. Halep a făcut acest anunţ într-o postare pe Instagram, iar ultimul turneu la care a evoluat a fost US Open, unde a pierdut în primul tur, relatează News.ro.

„Nu ştiu cât de lungă va fi perioada de recuperare, în acest moment nu mă gândesc la nimic altceva în afară de recuperare. Ceea ce este cert este că nu voi mai putea juca în acest an la niciun turneu. Sezonul 2022 este încheiat pentru mine. 2022, ai fost un an interesant, plin de evenimente. Ne vedem pe teren, 2023. Încă simt că mai am multe de dat pe terenul de tenis şi mai am obiective de îndepinit”, a scris Simona Halep, pe Instagram.

Halep a vorbit şi despre faptul că datorită antrenorului Patrick Mouratoglou a reînceput să creadă că mai poate juca la nivel înalt. „Aş dori să vă informez despre situaţia mea actuală, să reflectez la ceea ce s-a întâmplat anul acesta şi, aşa cum am făcut întotdeauna, să vă împărtăşesc sentimentele mele profunde. După cum ştiţi deja, pentru că am vorbit de multe ori despre asta, în februarie, am fost foarte aproape să renunţ la tenis deoarece nu credeam că am suficientă putere pentru a reveni în top 10. Treceam prin multe momente de anxietate şi am crezut că este timpul să mă opresc pentru că era nesănătos din punct de vedere emoţional. Apoi am avut norocul să descopăr Patrick’s Academy unde am simţit atât de multă pasiune încât mi-a redat pasiunea pentru tenis. Datorită lui Patrick, încet-încet am început să cred că încă pot juca tenis la nivel înalt. Eram total deschisă la tot ceea ce mi-a spus să fac, la felul în care ar trebui să o fac şi la cantitatea de muncă pe care ar trebui să o depun. Am făcut totul pe deplin. Scopul meu era foarte clar: mi-am dat un an pentru a reveni în top 10”, a spus Halep.

Sportiva a precizat că are încredere în antrenor sută la sută şi de aceea a decis să facă schimbări în echipa sa. Ea a subliniat că a trecut printr-o perioadă grea, deoarece pune în general multă presiune pe ea, iar faptul că are alături cel mai bun antrenor din lume a accentuat acest lucru.

Halep spune că la Roland Garros a făcut un atac de panică, deoarece a simţit că acolo trebuie să joace excelent. „Am vorbit cu Patrick şi i-am spus că am nevoie să mă relaxez, să nu mai pun presiune pe mine şi să aibă răbdare şase luni. El m-a ascultat şi a fost de acord şi m-a susţinut 100%. Şi mai repede decât mă aşteptam, mi-am îndeplinit scopul şi am revenit în Top 10.”.

Simona Halep a adăugat că la US Open a fost extenuată mental şi, deoarece avea de ani probleme cu respiraţia, a decis să se opereze. „Nu am putut face asta mai devreme, deoarece tenisul era prioritatea mea şi nu am găsit timpul necesar şi lunile necesare pentru recuperare. Dar am simţit că este momentul să fac ceva pentru mine ca om. De aceea am făcut şi partea estetică, mai ales că nu mi-a plăcut niciodată nasul meu. Am făcut şi partea funcţională dar şi cea estetică, sunt sigură că mulţi mă înţelegeţi”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *