Simona Halep, cerută în Hall of Fame. Cine face propunerea de a fi inclusă în galeria celebrităților

Sursa foto: X

Simona Halep a revenit în circuit, după ce suspendarea de patru ani pentru dopaj i-a fost redusă de TAS la 9 luni. Jucătoarea de 32 de ani, aflată pe locul 1.143 WTA după ce a obținut 10 puncte în turneul de la Miami, a primit o caracterizare pozitivă de la Darren Cahill, fostul ei antrenor.

Australianul a vorbit, într-un interviu acordat pentru Digi Sport, despre tăria mentală de care a dat dovadă Simona, despre faptul că a avut puterea să-și demonstreze nevinovăția, dar și despre viitorul ei. „Nu pot să o acuz că a mers să joace la Miami. Când stai în afara circuitului timp de 18 luni, simți că ar trebui să fii și tu acolo. Apare stresul, apare anxietatea, îți pui întrebarea dacă vei mai putea juca vreodată. Nu îmi pot imagina prin ce a trecut.

Am vorbit de multe ori despre tăria ei mentală, despre abilitatea de a se ridica de la pământ când i se întâmplă ceva rău. După câte o înfrângere dureroasă, a doua zi Simona venea și spunea să reluăm antrenamentele. Își propunea să devină mai bună, să aibă o nouă șansă. A avut mereu această abordare pozitivă asupra carierei sale”, și-a început pledoaria Darren Cahill, antrenorul cu care Simona Halep a obținut cele mai bune rezultate.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: