Skip to content
Sport

Simona Halep, dată în judecată de BNR. Ilie Năstase și Ion Țiriac sunt implicați

sport.ro

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu cere despăgubiri în valoare de 1000 euro, Simonei Halep, lui Ilie Năstase și  Ion Țiriac. Mai mult, Isărescu i-a dat în judecată, după procesul legat de Arenele BNR pierdut la începutul acestui an. Anunţul a fost făcut de fostul tenisman Ilie Năstase.

Domnul Isărescu ne-a dat în judecată. Pe mine, pe domnul Ţiriac şi pe domnişoara Halep. Pentru un milion de euro. Cei care am iniţiat treaba asta cu scrisoarea. Domnul judecător i-a pus o singură întrebare: ‘Al cui este terenul? E al dumneavoastra?’ Şi-a spus ‘Nu, e al statului’. Păi atunci, domnul, cum să vă dăm noi un milion de euro? Înţelegeţi? E o răutate… Nu e numai la tenis, e şi la fotbal, că şi stadionul ăla e în paragină!”, a spus Năstase pentru prosport, informează  digisport.

Totul a început la finalul anului trecut. După ce a solicitat, în repetate rânduri, ca Arenele să intre în patrimoniul statului, pentru a fi reincluse în circuitul sportiv, Ion Țiriac a dat în judecată Banca Națională a României. În demersul său, miliardarul a fost însoţit, printre alţii, de Halep şi Năstase.

Sunt documente pe care noi le-am prezentat Judecătoriei Bucureşti, deci începem procesul împotriva Băncii Naţionale a României. Cine suntem? Suntem nişte sportivi care am fost, nişte sportivi care suntem şi, dacă este nevoie, în următoarele săptămâni, pot să adun până la 200.000 de semnături ale sportivilor care vor fi„, a spus Țiriac, în decembrie 2018.

La începutul acestei luni, Halep, Ţiriac şi Năstase au pierdut procesul intentat Băncii Naţionale a României. Tribunalul Bucureşti a găsit cererea acestora ca fiind „lipsită de interes”. Daunele morale au fost considerate „nefondate”. Acum, a venit rândul BNR să îi dea pe aceştia în judecată, în acelaşi scandal.

Arenele BNR, inaugurate în 1972, nu pot fi folosite momentan. Institutul pentru situații de urgență nu a acordat aviz de funcționare din cauza tribunelor care se pot prăbuși în orice moment.

Alături de cei trei au fost daţi în judecată şi Virginia Ruzici, Irina Begu, Sorana Cîrstea, Andrei Pavel, Horia Tecău, Marius Copil, Adrian Ungur, George Cosac, Cosmin Hodor şi Alina Cercel.

Cei mai importanți reprezentanți ai tenisului românesc au depus pe 10 octombrie 2017 oo Petiție oficială la Guvernul României, la Ministerul Tineretului și Sportului și la Ministerul Finanțelor Publice, pentru reincluderea în circuitul sportiv național și internațional a Arenelor de Tenis “Progresul”, cunoscute și sub denumirea “Arenele BNR”.

Semnatarii petiției sunt: Ioan Țiriac, Ilie Năstase, Virginia Ruzici, Simona Halep, Irina Begu, Sorana Cîrstea, Andrei Pavel, Horia Tecău, Florin Mergea, Marius Copil, Adrian Ungur, Nicolae Frunză, George Cosac, Cosmin Hodor, alături de juniorii: Rareș Golescu (10 ani, locul 4 național), Ștefan Haită (9 ani, locul 20 național) și Mihai Haită (11 ani, locul 70 național) – prin reprezentanții legali ai acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *