Skip to content
Magazin

Simona Halep îşi va schimba numele peste două zile! Unde va avea loc cununia civilă

gsp.ro

Eliminată de la US Open, în optimi, constănţeanca va avea două evenimente majore, în viaţa personală, în următoarea perioadă. Mai întâi, la data de 15 septembrie, Simona Halep şi Toni Iuruc (42 de ani) vor face cununia civilă. Nunta e programată pentru anul viitor. Apoi, la 27 septembrie, Simona va schimba „prefixul“, împlinind 30 de ani.

Revenind la cununia civilă, evenimentul va fi găzduit de clubul Fratelli din Mamaia, unde s-au cunoscut Simona şi Toni. Vor fi aproape 300 de invitaţi, potrivit Telekom Sport. Iar ziare.com a notat că Halep îşi va schimba numele, urmând să preia numele soţului. Astfel, pe viitor, în acte, fostul lider WTA va apărea cu numele de Halep-Iuruc.

În mod normal, conform tradiţiei machedonească, cea mai bună jucătoare de tenis din România ar fi trebuit să-şi schimbe numele de familie cu cel al soţului, dar având în vedere că brandul Halep e unul mondial, s-a ajuns la o soluţie de compromis.

Toni Iuruc e un om de afaceri de succes, care a mai fost căsătorit de două ori. Potrivit adevarul.ro, la evenimentul din 15 septembrie, naşul de cununie va fi Dani Caramihai, unul dintre propietarii clubului Fratelli.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *