Skip to content
Sport

Simona Halep nu va continua colaborarea cu Thierry Van Cleemput

Jucătoarea Simona Halep a anunţat că nu va continua colaborarea cu antrenorul belgian Thierry Van Cleemput, relatază wtatennis.com.

“Am încercat o săptămână şi s-a terminat. Am decis să punem capăt colaborării, pentru că nu ne potrivim. Este o persoană foarte bună, dar pe teren nu există chimie între noi. Nu ne-am potrivit din punct de vedere al jocului de tenis. Personal, cred că este o persoană foarte de treabă. Suntem prieteni”, a spus Halep pentru WTA Insider.

Simona Halep a colaborat cu Van Cleemput la Qatar Open.

Fostul lider WTA, care va participa săptămâna viitoare la turneul de la Dubai, a precizat că în acest moment nu caută antrenor. “Pot spune că nu caut în acest moment. Am echipa mea. Mă simt bine aşa şi voi lăsa să treacă timpul. Ştiu că la începutul anului am spus asta şi apoi m-am răzgândit, pentru că am simţit că am nevoie de un antrenor. Totuşi, acum simt că am nevoie de acea libertate, să joc punând în aplicare ce am învăţat de la Darren (Cahill). Acum mă simt mai relaxată. Priorităţile de schimbă puţin. Sunt mai reponsabilă şi încerc să îmi rezolv singură problemele, pe teren şi în afara terenului”, a afirmat sportiva.

Halep a menţionat că este foarte mulţumită de cum joacă şi de cumse simte pe teren. “Abordez turneele ca o plăcere acum, astfel că nu simt presiune. Este foarte plăcut. Nu am nicio greutate pe umeri”, a adăugat ea.

Simona Halep va juca la Dubai direct în turul doi, cu Eugenie Bouchard sau cu Vera Lapko.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *