Simona Halep, până seara târziu la TAS în prima zi de audieri în cazul său de dopaj

simona halep1
Sursa foto: Facebook / Simona Halep

Simona Halep a stat până seara târziu la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, miercuri, în prima zi de audieri în cazul său de dopaj.

“Nu pot să vorbesc. Vorbim la final”, le-a comunicat Halep jurnaliştilor care au aşteptat-o în faţa sediului TAS, potrivit sport.ro.

Avocatul român al sportivei s-a arătat încrezător în şansele de reuşită ale Simonei Halep în procesul de la Lausanne. “Sigur că sunt şanse. Mereu am fost optimişti”, a afirmat Bogdan Stoica.

Când a fost întrebat despre durata lungă a audierilor din prima zi, acesta a spus: “E normal, nu e nimic ieşit din comun”.

Simona Halep şi avocaţii săi se vor întoarce la TAS joi şi vineri, 8-9 februarie, pentru încheierea audierilor programate.

Halep nu va face nicio declaraţie pentru mass-media înainte de sfârşitul audierii.

În urma audierii, Comisia TAS va delibera şi va pregăti hotărârea arbitrală care va conţine decizia şi motivarea acesteia.

În acest moment, nu se poate da nicio indicaţie cu privire la data la care va fi pronunţată hotărârea arbitrală finală.

În 2022, la 21 octombrie, sportiva din Constanţa anunţa că a fost depistată pozitiv cu roxadustat, după un meci din primul tur la US Open.

În 12 septembrie 2023, Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) a anunţat că un tribunal independent a suspendat-o pentru o perioadă de patru ani, ca urmare a unor încălcări ale Programului Anti-Doping în Tenis (TADP).

Halep a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, suspendare pe care tribunalul a decontat-o din perioada de ineligibilitate. Ca atare, suspendarea fostului număr unu mondial este valabilă de la 7 octombrie 2022 până la 6 octombrie 2026.

Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA) a publicat decizia integrală a tribunalului independent Sport Resolutions în cazul Simona Halep, documentul fiind redactat acolo unde a fost necesar pentru a proteja informaţiile personale de sănătate.

Între altele, se menţionează că fizioterapeuta Candice Gothier este cea care i-a dat sportivei suplimentul contaminat. Halep s-a consultat şi cu antrenorul ei, Patrick Mouratoglou, care a spus că suplimentul poate fi folosite în siguranţă, deoarece pe etichetă nu figurau substanţe interzise şi nu părea a fi riscant.

Aşa cum a anunţat, Simona a depus apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, în 24 octombrie, iar după lungi tergiversări, TAS a anunţat că acest caz va fi analizat în perioada 7-9 februarie 2024.

În 15 decembrie, într-un interviu pentru Euronews, Simona a recunoscut că a avut un şoc când a fost testată pozitiv şi a reiterat faptul că este nevinovată.

Tot atunci, ea a anunţat că nu mai colaborează cu Academia Mouratoglou şi că au trecut mai multe luni de când a vorbit ultima dată cu Patrick Mouratoglou.

“Sunt victima unei nedreptăţi. Aştept deja de mai mult de un an. Nu am dormit bine majoritatea timpului. Sunt o persoană emotivă şi înainte de fiecare meci eram stresată şi simţeam asta în stomac. În acest an fiecare zi a fost aşa. Visul meu este să revin, indiferent de vârstă, pentru că vreau să fiu pe teren şi să decid eu cum îmi închei cariera în tenis. Cred că merit asta, după munca depusă toată viaţa şi sacrificiile făcute pentru tenis. Ar fi un dezastru să stau patru ani departe de tenis. Nici măcar nu vreau să mă gândesc la asta. Sunt pregătită de luptă. Nu renunţ uşor”, a afirmat Halep la finalul anului trecut, într-un interviu pentru Paris Match.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: