Skip to content
Sport

Simona Halep s-a calificat în turul al doilea la US Open

Facebook

Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat în runda a doua a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe Camila Giorgi (Italia), cu 6-4, 7-6 (3), luni, la New York.

Halep (29 ani, 13 WTA), cap de serie numărul 12, care anul trecut nu a evoluat la Flushing Meadows, s-a impus după o oră şi 33 de minute. Românca a încheiat meciul cu 6 aşi şi 3 duble greşeli, având un procentaj de reuşită la primul serviciu de 83%, după ce înainte de tiebreak acesta era de 90%. Simona Halep a avut 14 mingi direct câştigătoare şi 16 erori neprovocate.

Potrivit Agerpres, Giorgi, jucătoare care a cucerit recent titlul la Montreal, a avut 2 aşi, o dublă greşeală, 16 winners şi 30 de erori neforţate.

Halep şi-a asigurat un cec de 115.000 de dolari şi 70 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe Kristina Kucova (Slovacia), lucky loser care a dispus cu 7-5, 6-1 de americanca Ann Li. Halep şi Kucova (31 ani, 111 WTA) nu s-au întâlnit până acum în circuitul profesionist.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *