Skip to content
Sport

Simona Halep s-a calificat în turul doi la Cincinnati

facebook

Simona Halep, locul 6 WTA, s-a calificat, marţi, în turul doi la turneul de categorie WTA 1000 de la Cincinnati.

Halep a trecut în runda inaugurală de Anastasia Potapova, locul 54 WTA, care a ajuns pe tabloul principal în calitate de lucky loser, scor 6-4, 3-6, 6-3, după două ore şi 11 minute de joc.

În turul doi, Halep va evolua contra unei alte rusoaice, Veronika Kudermetova, locul 20 mondial, informează news.ro.

Cele două s-au mai întâlnit de trei ori, de fiecare dată impunându-se sportiva din România.

Pentru accederea în turul doi la Cincinnati, Halep va primi 16.340 de dolari şi 60 de puncte WTA.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *