Skip to content
Sport

Simona Halep va debuta în această noapte la Indian Wells

Facebook/SimonaHalep Facebook/SimonaHalep

Simona Halep a aflat de curând cu cine va juca în turul doi de pe tabloul de simplu (cu Marta Kostyuk), însă debutul la Indian Wells 2021 va fi făcut în proba de dublu.

Astfel, perechea Simona Halep / Gabriela Ruse va juca în această noapte cu dublul format din Darija Jurak / Andreja Klepac (favorite numărul șapte).

Partida va fi a treia (ultima) de pe Terenul 9, după alte două meciuri de dublu. Ziua de tenis pe această arenă va începe la ora 21:00 (ora României). Meciul ar putea debuta undeva în jurul orei 00:00.

De asemenea, pe Terenul 8 va avea loc meciul dintre perechile Irina Begu / Renata Voracova vs Leylah Fernandez / Cori Gauff. Va fi a doua partidă a zilei și ar putea începe undeva în jurul orei 22:30.

Competiția californiană este transmisă în direct în țară de Digisport.

Înainte de debutul de pe tabloul de dublu, Simona Halep s-a antrenat alături de Karolina Pliskova.

Simona Halep, traseul virtual de la Indian Wells 2021

Simona Halep va începe ediția din 2021 de la Indian Wells cu un meci cu Marta Kostyuk. Dacă va obține calificarea în turul al treilea, atunci pentru sportiva noastră sunt șanse mari să vină un meci de gală, așteptat de toată lumea: confruntarea cu Emma Răducanu.

Turul I – Liber

Turul II: Marta Kostyuk

Turul III – Emma Răducanu

Optimi: Petra Kvitova / Victoria Azarenka

Sferturi – Elina Svitolina / Jessica Pegula / Elise Mertens

Semifinale: Iga Swiatek / Belinda Bencic / Anastasia Pavlychenkova / Elena Rybakina / Leylah Fernandez

Finală – Karolina Pliskova / Garbine Muguruza / Maria Sakkari / Bianca Andreescu / Barbora Krejcikova / Ons Jabeur / Angelique Kerber / Cori Gauff

BNP Paribas Open, turneu de categorie „WTA 1000”, are loc pe „hard” între 6-17 octombrie la Indian Wells (California) și este dotat cu premii în valoare de 8.761.725 de dolari.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *