Simulare Evaluare Națională 2025. Patru din zece elevi nu au luat nota 5 la română

Sursa foto: Pexels

Șase din zece elevi de clasa a VIII-a au luat note mai mari sau egale cu 5 la proba de limba și literatura română de la simularea Evaluării Naționale din 17-19 martie. Ministerul Educației a centralizat luni, pe 31 martie, rezultatele.

La limba și literatura română, din aproape 162.000 (161.883) de lucrări evaluate, peste 100.000 (103.629) au fost notate cu 5 sau mai mult. Adică 64,01%.

La limba și literatura maternă, din 9.607 de lucrări evaluate, 8.566 au primit note mai mari sau egale cu 5. Ceea ce înseamnă 89,16%.

La matematică au fost 161.004 de lucrări, iar 115.879 (71,97%) au primit note mai mari sau egale cu 5.

Corectarea, spune Ministerul Educației, a fost făcută digitalizat, adică în condiții similare cu cele de examen, iar lucrările au fost distribuite aleatoriu evaluatorilor din toată țara.

Rezultatele probelor scrise ale simulării EN VIII vor fi comunicate individual elevilor, nu prin afișare.

Ele au fost centralizate de Ministerul Educației, apoi transmise Inspectoratelor Școlare Județene/al Municipiului București și, de aici, vor ajunge la fiecare școală, unde se află și lucrările scrise.

Profesorii care predau disciplinele la care s-au susținut probele simulării (limba română, matematică, limba maternă) au acces la lucrările elevilor din clasele la care predau, ca să le poată discuta cu ei.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: