Simularea examenului naţional de Bacalaureat continuă miercuri cu proba scrisă la alegere a profilului sau specializării, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Luni a fost programată proba scrisă de Limba şi literatura română, iar marţi proba scrisă obligatorie a profilului.
Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe data de 7 martie proba scrisă de Limba şi literatura maternă.
Rezultatele vor fi comunicate pe 15 martie.
Simularea examenului naţional de Bacalaureat din anul şcolar 2023 – 2024 este organizată în peste 1.320 de unităţi de învăţământ şi va implica participarea a peste 146.000 de elevi, estimează Ministerul Educaţiei.
Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8,30.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise de trei ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
La prima probă susţinută, elevilor le vor fi distribuite, pe bază de semnătură de primire, codurile individuale care înlocuiesc numele şi prenumele. Pe baza acestor coduri vor afla ulterior rezultatele obţinute.
Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor şi competenţelor asociate acestora, conform programelor.
Subiectele şi baremele de evaluare pentru probele scrise din cadrul simulării examenelor naţionale din acest an sunt publicate zilnic, la ora 15,00.
Obiectivele simulării sunt familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen real, optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor liceale.
Comunicarea rezultatelor se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News