Sindicaliștii de la metrou amenință cu încetarea activității din 15 mai

Metrou Bucureşti
Sursa foto: Facebook / Metrorex

Metroul ar putea să nu mai funcţioneze din 15 mai, în lipsa subvenţiei şi a aprobării bugetului, deoarece nu va mai avea mijloace financiare să plătească datoriile faţă de angajaţi şi terţi, a afirmat, miercuri, Marian Artimon, preşedintele Unităţii Sindicatul Liber Metrou (USLM), într-o conferinţă de presă.

„În conformitate cu Legea bugetului există un articol 73, alineatul 8, care nu-ţi dă voie să faci un buget dacă pierderile nu sunt mai mici cu dublul sumei cu care creşti salariile. Mai există această Ordonanţă potrivit căreia, dacă în 120 de zile de la aprobarea legii bugetului nu se aprobă bugetul societăţii comerciale, acea societate nu mai are dreptul la subvenţie. Este în mâna Guvernului să schimbe această Hotărâre de Guvern. (…) Dacă nu ai buget aprobat, nu mai dă subvenţie. Fără subvenţie, cum să funcţionezi? Trebuie scoasă această prevedere din Hotărârea Guvernului(…)”, a menţionat Marian Artimon, citat de Agerpres.

El a subliniat că, în următoarea perioadă de timp, USLM va face tot ceea ce îi stă în putinţă, conform legii, prin mijloacele pe care le are ca sindicat, „să atragă atenţia opiniei publice că este cel mai mare risc, ca de la 15 mai metroul să nu mai circule, CFR Călători să nu mai circule, pentru că nu vor plăti datoriile”.

Potrivit acestuia, principalele probleme ale Metrorex sunt subfinanţarea cronică şi deficitul de personal. În prezent, Metrorex are 5050 de salariaţi, deficitul de personal fiind de peste 800 de angajaţi.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: