Sindicaliștii din Administraţia Fiscală, grevă de avertisment în toată țara

protest_sindicat
Sursa foto: INQUAM / Octav Ganea

Sindicaliştii din Administraţia Fiscală organizează marţi dimineaţa o grevă de avertisment şi pichetarea Ministerului de Finanţe, a declarat, pentru AGERPRES, Dorin Modure, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Fiscală „Solidaritatea”.

„Mâine (marţi, n.r.) urmează să aibă loc o grevă de avertisment în toată ţara, pe unde avem noi membri, şi o pichetare la Ministerul de Finanţe. Motivele sunt mai multe, sunt mai vechi, le-am tot anunţat în ultimele luni. Am tot încercat să negociem cu Guvernul, nu am reuşit. Noi vrem să păstrăm locurile de muncă, să păstrăm veniturile şi un statut propriu”, a spus Dorin Modure.

El a afirmat că acestea nu sunt cereri nerealizabile şi că au oferite soluţii pentru solicitări, potrivit Economica.net.

„Acţiunea principală de mâine este greva de avertisment. Acesta este de la 8:00 la 10:00. Pichetarea este de la 9:00 la 10:00”, a precizat Dorin Modure, el menţionând că la pichetarea din faţa ministerului nu vor participa foarte mulţi angajaţi pentru că aceştia vor fi la grevă.

„După aceasta trebuie să treacă minimum două zile şi putem să declanşăm greva propriu-zisă. Probabil către asta ne vom îndrepta, dar este de durată, trebuie să rezolvi nişte proceduri, trebuie să vedem dacă Guvernul este dispus să discute cu noi şi să mai rezolve din solicitări sau nu. Deci nu ştim ce va fi în viitor, dar următorul pas posibil este greva propriu-zisă”, a declarat Dorin Modure.

Peste 15.000 de angajaţi din structurile Ministerului de Finanţe din toată ţara au declanşat proteste spontane în data de 11 august, nemulţumiţi de măsurile propuse de Executiv pentru reducerea cheltuielilor bugetare, în condiţiile în care acestea ar putea afecta peste 22.000 de persoane din sistem.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: