Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater”solicită sprijinul preşedintelui Nicuşor Dan pentru a rezolva problemele cu care se confruntă personalul din învăţămînt în urma deciziilor politice luate pentru diminuarea deficitului bugetar, scrie News.ro.
Cele trei federaţii sindicale consideră că deciziile de ”eficientizare” luate de Guvern pot avea un cost mult mai mare pe termen mediu şi lung, afectând calitatea educaţiei, dar şi statutul profesional şi social al angajaţilor din învăţământ şi viitorul elevilor.
”Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” şi Federaţia Naţională Sindicală „ALMA MATER”, în numele celor peste 250.000 de salariaţi din învăţământ ale căror drepturi şi interese le reprezintă, vă solicită sprijinul în vederea soluţionării problemelor cu care se confruntă personalul din învăţământul preuniversitar şi superior, generate de măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar adoptate de Guvern, cu consecinţe deosebit de grave asupra angajaţilor din învăţământ şi a beneficiarilor educaţiei”, au transmis, vineri, reprezentanţii celor trei confederaţii sindicale.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News