Invitat la „Puterea Știrilor”, președintele Tineretului Social Democrat (TSD), Mihai Ghigiu, a declarat că „nu poți să te aștepți la calitate în învățământ în condițiile în care un profesor debutant are undeva, net, în jur de 2.400 lei”, făcând referire la greva din sistemul educațional. Cât despre rezolvare acestei probleme, președintele TSD a susținut că în urma negocierilor, „domnul ministru Budăi a declarat că ceea ce le-a promis duminică urmează să fie și implementat în această săptămână printr-o ordonanță de urgență, respectiv acele vouchere pentru debutanți, plus aducerea personalului nedidactic la grila pe 2022”.
PS News: Solicitările profesorilor sunt în bună parte legitime, ușor de înțeles, spune șeful statului…
Mihai Ghigiu: Da, și are dreptate. Nu putem să negăm faptul că profesorii, în învățământul de astăzi, sunt într-o stare, să zicem, nu foarte bună. Nu poți să te aștepți la calitate în învățământ în condițiile în care un debutant are undeva, net, în jur de 2.400 lei. E clar că avem nevoie de creșteri, e clar că avem nevoie de o serie de măsuri pentru educație. Faptul că avem niște legi ale educației mai bune sau mai rele, cu siguranță orice perfectibil e un pas înainte, însă e destul de greu acum să vii să ceri o dublare a salariilor, că practic, dacă ne uităm la cererile sindicaliștilor, solicită 4.000 lei pentru un debutant și 7.000 pentru cel la finalul carierei.
Ceea ce este destul de greu, pe de o parte, pentru că situația bugetului este cea care este, pe de altă parte, pentru că deschizi o cutie a Pandorei. Eu vin din învățământ, e adevărat, din învățământul superior. Sunt întrutotul empatic și sunt de acord cu solicitările lor. Însă negocierea, pe de o parte, exact cum spunea președintele, e undeva la mijloc, pe de altă parte, pornește cu încredere. Îmi amintesc că duminică, în momentul în care a fost prima rundă de negocieri în care sindicaliștii au intrat în Palatul Victoria, spunând că indiferent ce le oferă, ei vor face grevă. Nu cred că este neapărat o atitudine, să zic așa, care încurajează discuțiile, dar important e dialogul, fără dialog nu vom ieși din această situație.
PS News: Au aloc întâlniri între sindicaliști cu premierul și nu se rezolvă această situație…
Mihai Ghigiu: Atâta timp cât nu va exista, cum spuneam mai devreme, nu va exista și un pic de disponibilitate spre negociere… Negocierea înseamnă că ambele părți, una renunță la ceva, alta dă mai mult, negocierea nu înseamnă: eu asta vreau și indiferent ce se va întâmpla, eu nu opresc greva dacă nu-mi dați asta. Și eu mi-aș dori, v-am zis, vin din învățământ, și eu mi-aș dori ca mâine să putem crește, să putem dubla salariile profesorilor, dar realitatea este că nu se poate. Dezavantajele sau impactul negativ, inclusiv asupra profesorilor, ar fi mai mare decât creșterea despre care vorbim astăzi.
Plus că am declanșa o adevărată furtună socială în România, în condițiile în care ne uităm în sănătate, în cadrul poliției, diferite categorii sociale solicită creșteri salariale. Eu cred că dacă se dialoghează cu dorința de a se găsi soluții, este imposibil ca să nu se găsească o variantă fezabilă pentru alte părți. Poate și Guvernul trebuie să ofere mai mult decât a oferit până acum, am văzut că domnul ministru Budăi a declarat că ceea ce le-a promis duminică urmează să fie și implementat în această săptămână printr-o ordonanță de urgență, respectiv acele vouchere pentru debutanți, plus aducerea personalului nedidactic la grila pe 2022. Poate și Guvernul trebuie să ofere mai mult, dar cu siguranță și sindicatele trebuie să fie mai mai flexibile, mai ales că se ocupă de viitorul copiilor. Eu cred că totuși, profesorii, dincolo de interesele sindicale, că și asta e o altă discuție, cred că mulți dintre profesori empatizează cu situația elevilor. Mulți dintre ei, cei care vor să plece în străinătate, spre exemplu, sunt în situația să își piardă acele locuri dacă nu vor da Evaluarea Națională sau Bacalaureatul la timp. Eu cred că trebuie un pic mai multă flexibilitate și un dialog cu dorința de a găsi soluții, nu de a ne impune soluții.
PS News: Care ar fi interesele sindicaliștilor?
Mihai Ghigiu: De multe ori, trebuie să fim sinceri, nu se întâmplă doar în educație, ceea ce își doresc profesorii, ceea ce își dorește marea masă și ceea ce își dorește sindicatul nu este același lucru. Să nu uităm, și cu tot respectul, mai ales că îi cunosc pe o parte dintre liderii celor trei mari confederații, mulți dintre ei sunt de foarte mulți ani la conducerea acestor federații. Este și o formă de legitimizare această insistență cu aceste revendicări maximale. Ei încearcă, cred eu, și să demonstreze că mișcarea sindicală în învățământ încă este o forță, dar v-am zis, aș îndemna la mai multă dorință spre dialog.