Sindicaliştii angajaţi în instituţiile din domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului – Direcţii Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Servicii Publice de Asistenţă Socială – anunţă că vor declanşa acţiuni de stradă în cazul în care Guvernul nu ţine cont de solicitările lor care fac referire la exceptarea salariaţilor din aceste domenii de la unele prevederi care au rolul de a reduce cheltuielile bugetare. Sindicaliştii solicită Guvernului să fie exceptaţi de la prevederile privind anularea posturilor vacante şi nu vor să li se aplice măsurile privind restructurarea unor instituţii publice şi nici măsura care prevede că bugetarii cu salariu brut de peste 10.000 de lei nu mai primesc tichete de vacanţă.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News