Sindicaliştii din Ministerul Finanţelor, Vamă şi ANAF sunt în grevă japoneză

Sursa foto: Ministerul Finanţelor

Sindicaliştii din Ministerul Finanţelor, Vamă şi ANAF vor organiza, miercuri, o grevă japoneză, nemulţumiţi că Guvernul are de gând să excepteze angajaţii Ministerului de Finanţe şi instituţiilor subordonate de la majorarea salariului de bază cu 5% de anul viitor, transmite News.ro.

„Membrii Sindicatului Naţional Meridian, salariaţi în cadrul Ministerului Finanţelor şi instituţiilor subordonate acestuia, vor iniţia, în data de 27.12.2023, o acţiune de protest sub forma unei greve japoneze, ce se va manifesta prin purtarea de către aceştia a unei banderole de culoare albă. La aceasta vor participa membrii organizaţiei din cadrul aparatului central al Ministerului Finanţelor, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Trezoreriilor din Bucureşti şi ai Autorităţii Vamale Române”, au transmis sindicaliştii, într-un comunicat de presă.

Potrivit acestora, salariaţii din cadrul acestor instituţii sunt nemulţumiţi din cauza faptului că Guvernul României are de gând să excepteze angajaţii Ministerului de Finanţe şi instituţiilor subordonate de la majorarea salariului de bază cu 5% de anul viitor.

„Conform Ordonanţei de urgenţă nr. 115, adoptată acum o săptămână, personalului plătit din fonduri publice i se va mări cuantumul brut al salariilor de bază cu 5% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023. Astăzi însă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, domnul Mihai Constantin, a declarat că săptămâna viitoare va fi adoptat un nou act normativ prin care, anul viitor, de această majorare de 5% nu va beneficia şi personalul din sistemul fiscal pe motiv că «au beneficiat deja în acest an de majorări salariale»”, au precizat sindicaliştii.

Aceştia susţin, însă, că oficialul „promovează în spaţiul public o confuzie conform căreia, prin art. XI al Ordonanţei de urgenţă nr. 81/2023, personalul Ministerului Finanţelor ar fi beneficiat de o majorare salarială”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL