Skip to content
Politică

Sindicaliştii din Poliţie, penitenciare şi militarii rezervişti anunţă noi proteste înainte de Crăciun

digi24.ro

Angajaţii din Poliţie, penitenciare şi militarii rezervişti anunţă că declanşează din nou proteste în mai multe zone ale ţării. Manifestaţiile sunt programate joi, începând cu ora 12.00, în Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Cluj.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii luni după-amiază, protestele se vor desfăşura în Piaţa Victoriei, la sediul Guvernului României şi la sediile prefecturilor judeţelor Iaşi, Timiş şi Cluj. „Angajaţii din poliţie, penitenciare şi armată nu solicită majorări de salarii sau pensii, ci solicită respectarea legilor, aşa cum au fost adoptate de Parlament„, se arată în documentul citat de News.ro.

Sindicaliştii menţionează că solicită aplicarea în integralitate a legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cunoscută şi sun denumirea de Legea salarizării unitare, precum şi actualizarea pensiilor militare conform prevederilor Legii nr. 223/2015.

Creşterea volumului activităţilor din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională cauzată de contextul epidemiei de COVID-19, impune, din partea clasei politice, obligaţia respectării promisiunilor şi a eliminării discriminărilor faţă de alte categorii de personal din sectorul public„, mai transmit reprezentanţii sindicaliştilor din poliţie şi penitenciare. Astfel de acţiuni de protest au avut loc şi săptămâna trecută.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *