Sindicaliştii din sănătate continuă protestele

foto: facebook / Federația “Solidaritatea Sanitară” din România
Sursa foto: Federația “Solidaritatea Sanitară” din România

Membrii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) vor picheta, joi, sediul Ministerului Sănătăţii şi vor protesta în faţa Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Potrivit unui comunicat remis miercuri AGERPRES, peste 300 de membri ai Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” vor picheta joi în intervalul 12,00 – 14,00 Ministerul Sănătăţii, iar 250 de membri ai săi vor protesta între orele 14,00 – 15,00 în faţa Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.

„Nemulţumirea membrilor Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” este accentuată de atitudinea de care Guvernul a dat dovadă la negocierea din data de 5.02.2024. În cadrul acelei întâlniri reprezentanţii FSSR au constatat că oferta Guvernului nu doar că este insuficientă raportat la aşteptările legitime ale angajaţilor din sănătate (exprimate prin revendicări), ci şi lipsită de onestitate. Deşi anterior Guvernul a anunţat public intenţia unei creşteri cu 20% (pentru întreg anul 2024) a anvelopei salariale/fondului de salarii (care ar însemna, în medie, o creştere cu 20% a veniturilor salariale), la întâlnirea din 5 februarie ne-au comunicat că „s-au înţeles” să crească doar salariile de bază cu 20% (care înseamnă că angajaţii din sănătate vor beneficia, în medie, de o creştere cu doar 13,9% a veniturilor salariale), refuzând aplicarea creşterilor asupra tuturor drepturilor salariale”, se arată în comunicat.

Citeşte mai mult aici

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: