Sindicaliştii din Sănătate protestează la Bucureşti. Acțiunile au loc la Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății

Sanitas
Sursa foto: Facebook - Federatia Sanitas din Romania

Trei sute de reprezentanţi ai Federaţiei Solidaritatea Sanitară sunt aşteptaţi să protesteze, joi, în faţa Ministerului Muncii, după ce organizaţia sindicală a notificat deja Guvernul privind declanşarea grevei generale. Sindicaliştii de la SANITAS vor protesta, tot joi, la Ministerul Sănătăţii.

Reprezentanţii Federaţiei Solidaritatea Sanitară au anunţat că, joi, de la ora 10.00, în faţa Ministerului Muncii sunt aşteptaţi să protesteze peste 300 de reprezentanţi ai federaţiei. Protestul vine înainte de declanşarea unei greve generale. De altfel, Federaţia Solidaritatea Sanitară a notificat Guvernul cu privire la intenţia declanşării grevei ”împotriva politicii sociale şi economice a Guvernului la nivelul sectorului Sănătate”.

”Notificarea are la bază încălcarea prevederilor şi principiilor stabilite de Contractul colectiv de muncă la nivel de sector Sănătate prin adoptarea OUG nr. 115/2023”, a transmis, miercuri, Solidaritatea Sanitară, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, Guvernul are la dispoziţie 10 zile pentru a evita declararea grevei la nivelul acestui sector.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: