PSnews

Ultima Oră

Sindicaliștii explică pericolul din spatele Revoluției Fiscale. La ce să se aștepte salariații

digi24.ro

Reprezentanții Confederației Sindicale Cartel Alfa trag un semnal de alarmă pentru președinții Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, și a Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în privința modificărilor Codului Fiscal, care i-ar putea afecta pe angajați.

În scrisoare deschisă adresată Parlamentului, Cartel Alfa argumentează că mulți angajatori evită creșterea salariilor imediată, așteptând ca ordonanța de urgență să devină lege: „Domnilor preşedinţi, reforma fiscală propusă de actuala coaliţie de guvernare, axată în principal pe creşterea sarcinii fiscale la angajaţi şi scăderea sarcinii fiscale la angajator, mecanism cu care nu suntem de acord, a provocat o mare incertitudine în ceea ce priveşte relaţiile de muncă. Avem numeroase semnale că o mare parte din angajatori evită să mărească brutul angajaţilor conform fiscalităţii adoptate prin OUG nr. 79/2017, căutând soluţii temporare pentru menţinerea salariilor angajaţilor lor, până la stabilizarea situaţiei legislative, adică transformarea OUG în lege”, se arată în scrisoarea semnată de preşedinele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, conform Mediafax.ro.

Mai mult decât atât, în document sunt vizate și insituții cu capital de stat din subordinea Ministerului Finanţelor Publice, precum Loteria Română, care nu ar dori să îşi asume decizia măririi salariilor brute.

„Ne adresăm Parlamentului şi domniilor voastre, în calitate de preşedinţi ai celor două camere, deoarece este nevoie urgentă de o clarificare şi o stabilizare pentru a nu ne juca cu soarta a milioane de lucrători şi nici să testăm care este gradul de rezistenţă la experimente economico –fiscale. Astăzi, pe ordinea de zi a şedinţei guvernului este adoptarea proiectului bugetului de stat şi al asigurărilor sociale pentru 2018, care va fi introdus în Parlament pentru dezbatere şi aprobare. Intrucât Guvernul, creat de partidele pe care le conduceţi, a fundamentat acest proiect de buget de stat pe baza OUG nr. 79/2017 pentru modificarea Codului fiscal, vă solicităm să introduceţi OUG nr 79/2017 îndezbatere şi aprobare în procedură de urgenţă, pentru a fi finalizat în ambele camere înainte de aprobarea bugetului de stat în Parlament”, se mai arată în scrisoarea deschisă.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi