Sindicaliștii FNSA plănuiesc un marș de protest în jurul Palatului Parlamentului. Ce revendicări au

Sursa foto: Edupedu
Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) îi îndeamnă pe toți salariații din sectorul bugetar afectați de măsurile de austeritate impuse de Guvern să iasă în față și să-și spună păsurile.

FNSA a remis vineri un comunicat prin intermediul căruia îi îndeamnă pe toți lucrătorii din Administrație, afectați de noile măsuri de austeritate stabilite de Guvernul Bolojan, să iasă în față și să-și spună părerea.

„Confederaţiile sindicale trebuie să iasă din tăcere, din zona de confort şi să se unească, altfel, noi ceilalţi vom fi înfrânţi! Salariaţii, sindicatele, federaţiile, noi toţi avem nevoie de voi acum, nu la toamnă când va fi mai răcoare şi se vor termina concediile”, se arată în comunicatul semnat de Bogdan Șchiop, președintele FNSA.

Sindicaliștii sunt îndemnați să protesteze în masă împotriva măsurilor stabilite, pentru că „acțiunile individuale ale organizațiilor și federațiilor nu sunt suficiente pentru a stopa abuzurile unei clase politice care a reuşit să compromită şi ultimul bastion al apărătorilor drepturilor legale ale salariaţilor, şi anume instituţiile de vârf din sistemul de justiţie”.

„Confederaţiile sindicatele trebuie să-şi calce în picioare orgoliile, să înceteze a se ignora reciproc şi să fragmenteze reacţia” pentrucă „unitatea şi solidaritatea sunt armele cele mai puternice ale sindicalismului”, se arată în comunicatul semnat de Bogdan Șchiop.

FNSA intenționează să organizeze luni un marș de protest în jurul Palatului Parlamentului. Protestul este programat luni, în intervalul orar 14:30 – 18:30, iar toți cei care doresc să-și spună ofurile sunt așteptați să participe. Protestul așteaptă încă aprobarea de la Primărie. 

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: