Sindicatul Europol reclamă că pantalonii de la uniformele poliţiştilor se rup, întrucât materialele sunt ”de calitate îndoielnică”, deşi Poliţia continuă să plătească zeci de milioane de lei pentru uniforme. Reprezentanţii Poliţiei Române au precizat că, în cadrul procedurii de achiziţie şi la momentul recepţionării produselor, furnizorii au prezentat buletine de analiză/rapoarte de încercare, iar parametrii determinaţi s-au încadrat în specificaţiile tehnice. Totodată, verificările suplimentare făcute în cazul unor neconformităţi au indicat că produsele respectă parametrii. Totodată, Poliţia a arătat că componentele uniformelor au garanţie minim un an, produsele neconforme fiind înlocuite.
”Pantalonii din uniforma de poliţie continuă să se rupă. Practic, sunt buni doar atunci când nu sunt purtaţi sau, dacă totuşi sunt purtaţi, ar fi bine ca poliţiştii să evite mişcările bruşte. De exemplu, să nu fugă după un infractor sau să nu fie nevoiţi să imobilizeze persoane agresive”, au afirmat reprezentanţii Sindicatului Europol, vineri, într-o postare pe Facebook.
Postarea este însoţită de o fotografie în care se vede o pereche de pantaloni la care ţesătura este sfâşiată.
”Între timp, Poliţia Română continuă să plătească zeci de milioane de lei pentru «noua» uniformă comandată încă din 2022 şi care se livrează şi astăzi. Din păcate, pe sume atât de mari ajungem să primim materiale de o calitate îndoielnică, iar instituţia preferă să ignore criticile poliţiştilor care semnalează constant problemele legate de elementele de uniformă”, au susţinut sindicaliştii.
”Astfel, până în prezent, la nivelul Poliţiei Române, procesul de achiziţie a elementelor de uniformă s-a desfăşurat în etape succesive, materializate prin încheierea acordurilor-cadru aferente perioadelor 2022-2024, 2025-2027, pentru contractarea uniformei de serviciu şi a uniformei de reprezentare şi ceremonialuri, conform normelor de echipare în vigoare. Totodată, Inspectoratul General al Poliţiei Române a achiziţionat şi distribuit articole de echipament pentru toate cele 46 de unităţi din subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române (inspectorate judeţene, şcoli/centre) conform strategiilor de echipare, fundamentate în baza solicitărilor de echipament ale poliţiştilor”, a arătat Poliţia.
”Livrările articolelor de echipament au fost realizate în conformitate cu clauzele contractuale şi graficele de livrare la toate cele 46 de unităţi din cadrul Poliţiei Române (inspectorate judeţene, şcoli şi centre de formare), distribuţia produselor către poliţişti realizându-se din depozitele unităţilor. Precizăm faptul că, în cadrul procedurii de achiziţie, cât şi la momentul recepţionării produselor, furnizorii au prezentat buletine de analiză/rapoarte de încercare, iar parametrii determinaţi prin acestea s-au încadrat în specificaţiile tehnice de produs. În situaţia în care au fost sesizate anumite neconformităţi, au fost efectuate verificări suplimentare la Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie Bucureşti, pentru determinarea caracteristicilor materialelor din care sunt confecţionate articolele de echipament, rezultând că produsele au parametrii conform celor din specificaţiile tehnice de produs”, a explicat Poliţia.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News












