Șine rupte din cauza gerului. Trenurile circulă cu 50 de km/oră și au întârzieri

Sursa foto: CFR Călători

Trenurile circulă cu restricții de viteză de 50 de kilometri pe oră și au întârzieri duminică, anunță CFR care precizează că temperaturile de minus 13 grade în unele zone au provocat probleme. În zonele Iași, Brașov și Craiova au fost semnalate șine rupte, potrivit companiei.

Circulaţia trenurilor se desfăşoară cu întârzieri, duminică, pe raza regionalelor CFR Iaşi, Braşov şi Craiova din cauza unor şine rupte în urma temperaturilor extreme. Pe două tronsoane din cadrul Regionalei Iaşi, Leşu Ilvei-Poiana Ilvei şi Lunca Ilvei-Coşna, se menţine restricţia de viteză de 50 de kilometri pe oră.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a transmis, duminică dimineaţă, că traficul feroviar se desfăşoară în continuare în condiţii de iarnă pe întreaga reţea feroviară, fără a fi înregistrate probleme majore în circulaţie.

„Menţionăm faptul că temperaturile extreme înregistrate în cursul nopţii, care în unele zone au fost de până la -13°C, au provocat pe raza mai multor Sucursale Regionale CF (Iaşi, Braşov şi Craiova) defecţiuni ale liniei CF (şine rupte) pe diferite secţiuni, iar circulaţia feroviară s-a realizat/se realizează pe un singur fir, generând întârzieri ale trenurilor. Personalul CFR SA a intervenit şi intervine operativ pentru remedierea acestor defecţiuni, astfel încât să se asigure continuitate în circulaţia trenurilor”, a arătat sursa citată.

De asemenea, pe raza SRCF Iaşi, pe distanţa Leşu Ilvei-Poiana Ilvei şi Lunca Ilvei-Coşna se menţine restricţia de viteză de 50 de kilometri pe oră.

Pe distanţa Drăgăneşti – Fărcaşele (SRCF Craiova) a fost ridicată restricţia de viteză de 30 kilometri pe oră.

Potrivit sursei citate, întârzierile înregistrate în circulaţia trenurilor în această perioadă sunt cauzate de: restricţiile de viteză introduse în zonele afectate de condiţiile meteo nefavorabile, defectările materialului rulant, imposibilitatea manevrării macazelor (din cauza gerului) sau defecţiuni ale liniilor CF (şine rupte).

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: