Sinteza Oradea renunță la proiectul anunțat cu gigantul american Lockheed Martin

Sursa foto: Twitter
Sursa foto: Twitter

Sinteza Oradea a renunțat la proiectul anunțat toamna trecută împreună cu Lockheed Martin pentru înființarea unei capacități de producție de electroliți pentru baterii de stocare a energiei electrice, pe motiv că tehnologia nu este matură iar investiția este riscantă. Proiectul primise finanțare prin PNRR. Directorul companiei și-a dat demisia.

“SINTEZA S.A. informează acționarii și investitorii că, în cadrul ședinței Consiliului de Administrație din data de 19.05.2025, în urma unei evaluări interne aprofundate și a unei alinieri strategice cu partenerul nostru tehnologic, Lockheed Martin, subscrisa a luat decizia de a renunța la implementarea proiectului de investiții intitulat „Înființarea unei noi capacități de producție, testare și reciclare a electrolitilor utilizați pentru fabricarea de baterii industriale pentru stocarea energiei electrice”, finanțat în baza Contractului nr. 344/27.12.2024 prin programul PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență)”, arată compania într-un comunicat trimis Bursei.

“Decizia reflectă concluziile unei analize amănunțite de fezabilitate și ale unei evaluări comerciale, efectuate de Sinteza SA, care au avut în vedere o varietate de factori relevanți. Tehnologia redox flow este promițătoare și strategic valoroasă pe termen lung pentru sectorul energetic, insa momentul actual nu oferă încă toate condițiile necesare pentru lansarea sustenabilă a acestui proiect”, arată compania.

“Analiza a ținut cont, printre altele, de dinamica generală a pieței pentru soluții de stocare de durată mare și de caracteristicile actuale ale cererii, fără a pune sub semnul întrebării potențialul colaborărilor viitoare în această direcție. Mai mult, in etapa recentă de analiză, au fost explorate opțiuni de ajustare a modelului de afaceri inițial, care ar fi presupus o redefinire semnificativă a rolului și responsabilităților Sinteza S.A.

Aceste variante ar fi implicat o extindere considerabilă a ariei de implementare, precum și ocreștere substanțială a angajamentului investițional și a nivelului de risc. Având în vedere contextul actual de piață, o astfel de implicare nu ar putea fi susținută, în acest moment, pe baze strategice solide”, mai spune compania.

Citeste mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: