Situația din Gaza polarizează opinia publică românească

Sursă foto: X

Conflictul din Gaza și mai ales invazia anunțată de Israel este extrem de controversată la nivel internațional. Într-o ședință extrem de tensionată a Consiliului de Securitate ONU, mai mulți ambasadori au criticat deschis planul premierului Netanyahu de a ordona armatei israeliene să preia controlul asupra oraşului Gaza pentru a ‘învinge’ Hamas.

 Chiar în Israel au avut loc din nou uriașe demonstrații împotrivă. În România însă, situația este tratată extrem de prudent, deși rețelele de socializare și comentariile la articolele din presă online vuiesc de opinii contrare, extrem de înverșunate și adesea chiar xenofobe. Jurnalistul TVR Mihai Melinescu a vorbit despre situația tensionată din Israel și Gaza, la Telejurnal matinal.

Benjamin Netanyahu a evocat în ultimele zile lansarea unei noi ofensive pentru a desființa ultimele bastioane ale Hamas din Gaza, unde o criză a foametei se intensifică.

Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Israelului: Având în vedere refuzul Hamas de a depune armele, Israelul nu are altă opțiune decât să ducã misiunea până la capăt și să înfrângă definitiv Hamas. Cabinetul de securitate al Israelului a dat instrucțiuni Forţelor de Apărare ale Israelului să distrugã cele douã bastioane ale Hamas rămase în orașul Gaza și în taberele centrale. Contrar afirmațiilor false, acesta este cel mai bun mod de a pune capăt războiului și cel mai bun mod pentru a-l încheia rapid. Gaza va fi demilitarizată. Israelul va avea responsabilitatea majoră în materie de securitate. Se va crea o zonă de securitate la granița dintre Gaza și Israel pentru a preveni viitoare incursiuni teroriste. În Gaza se va înființa o administrație civilă, care va căuta să trăiască în pace cu Israelul.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: