Miniştrii Economiei şi Finanţelor din zona euro (Eurogrupul) au luni, 15 ianuarie, o reuniune la care vor trece în revistă situaţia economiei zonei euro, care este posibil să fi intrat în recesiune tehnică la finalul anului 2023, dar care ar urma să revină în forţă în acest an graţie încetinirii inflaţiei, transmite EFE citată de Agerpres.
O recesiune tehnică este definită drept două trimestre consecutive de contracţie economică.
În luna decembrie, Banca Centrală Europeană şi-a revizuit în scădere previziunile de creştere pentru zona euro, până la 0,6% pentru 2023 şi la 0,8% pentru 2024, iar vicepreşedintele BCE, Luis de Guindos, a avertizat săptămâna aceasta că cei mai recenţi indicatori „confirmă posibilitatea unei recesiuni tehnice'”în a doua jumătate a anului trecut şi că „perspectivele sunt modeste pe termen scurt”.
Totuşi, Eurogrupul pare să excludă în continuare posibilitatea unei recesiuni profunde sau prelungite, aşa cum a făcut-o în noiembrie, iar sursele europene menţionate sugerează că nota „pozitivă” are legătură cu încetinirea inflaţiei din ultimele luni spre obiectivul de 2%, în ciuda „riscurilor în creştere” cauzate de situaţia geopolitică.
În acest context, este de aşteptat să existe un „consens larg” între miniştrii Eurogrupului pentru menţinerea unei politici fiscale restrictive, după mai mulţi ani de ajutoare extinse din cauza pandemiei şi a crizei energetice, în ideea stabilizării preţurilor şi refacerii rezervele bugetare, dar că în paralel vor cere ca statele membre să fie gata să adapteze politicile dacă situaţia economică o va impune.
În cadrul reuniunii Eurogrupului, Fondul Monetar Internaţional va prezenta miniştrilor concluziile preliminare ale raportului său privind economia zonei euro (cunoscut sub numele de consultările pe baza Articolului IV), care se va încheia în iunie anul viitor.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News