Skip to content
Parlamentul European Politică

Situația statului de drept din România va fi discutată în Parlamentul European pe 15 aprilie

RFI Romania

Paralamentul European va dezbate în ședința de luni, 15 aprilie, situația statului de drept din România, potrivit unor surse citate de B1.

La discuții va fi prezent și un reprezentat al Comisiei Europene, iar acesta ar putea fi chiar prim-vicepreședintele Executivului comunitar, Frans Timmermans, care ar urma să prezinte situația statului de drept din țara noastră, informează sursa citată.

Încă de la finalul lunii martie, liderul grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber, a anunțat că ar putea cere organizarea unei dezbateri pe această temă, în contextul în care fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi fusese pusă sub control judiciar.

”Dacă ancheta împotriva doameni Kovesi nu va fi oprită, vom cere o dezbatere în viitoarea sesiune plenară a Parlamentului European. De asemenea, facem apel la PES și la ALDE party să ia atitudine împotriva celor două partide surori din Guvernul României”, a scris atunci Manfred Weber pe Twitter.

Ulterior, europarlamentarul român Cristian Preda a spus, la începutul lunii aprilie, că a solicitat grupului PPE să ceară organizarea unei discuții pe tema statului de drept din România, în Parlamentul European.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *