Skip to content
Coronavirus

Situație disperată la ”Marius Nasta”. Managerul Institutului, Beatrice Mahler: E plin! Nu știm ce să facem cu pacienții peste noapte

Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, a vorbit în exclusivitate pentru PS News despre situația critică din cadrul spitalului.

„E plin. La Marius Nasta numărul de pacienți e mare și practic noi ne blocăm în fiecare zi. Noi în fiecare seară simțim că nu mai avem locuri, nu știm ce facem cu pacienții peste noapte și că a doua zi dimineață trebuie să găsim soluții astfel încât să îi externăm pe cei care sunt puțin mai bine pentru a face loc celor care sunt într-o situație mai critică. E un număr tot mai mare de pacienți simptomatici care se prezintă cu suspiciune de infecție SARS-Cov-2 care din păcate se pozitivează, dar mergem înainte și suntem aici pentru oamenii care au nevoie de noi”, spune medicul.

Despre personalul medical de la ”Marius Nasta”, managerul spune că este „obosit și îngrijorat”.

„Ei duc această luptă din dorința de a-l ajuta pe cel de lângă ei și își doresc ca efortul lor să fie apreciat în sensul în care, respectarea regulilor să fie făcută de toți. Ăsta cred că ar fi cel mai mare mulțumesc pe care societatea poate să îl aducă personalului medical, să arate că dacă noi suntem aici pentru ei și purtăm mască și ei pot purta pe stradă”, a conchis Beatrice Mahler.

Până astăzi, 4 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 267.088 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 186.260 de pacienți au fost declarați vindecați

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 8.651 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

În intervalul 03.11.2020 (10:00) – 04.11.2020 (10:00) au fost raportate 146 decese (77 bărbați și 69 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *