Skip to content
Politică

Situaţie extremă în fieful lui Ponta: baronul PSD Ion Călinoiu ar fi fost protejat de instituţiile statului / DOCUMENT

Situaţie extremă la Gorj, în fieful fostului prim-ministru Victor Ponta: baronul local Ion Călinoiu (preşedintele PSD al Consiliului Judeţean) ar fi fost protejat de instituţiile statului.

Cel puţin asta susţine o anchetă media, care arată că Ion Călinoiu trebuia revocat din funcție încă din 17 septembrie 2015. Tot de atunci trebuia să-i fie interzisă ocuparea oricărei funcții publice în statul român, pentru o perioadă de trei ani.

Pactic, în data de 17 septembrie 2015, prin sentința definitivă și executorie pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul 944/54/2015/a1, a rămas definitiv raportul Agenției Naționale de Integritate prin care s-a constatat că Ion Călinoiu ”s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatului de Președinte al Consiliului Județean Gorj, întrucât a deținut, simultan cu funcția de președinte, calitatea de expert pe termen scurt în cadrul Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (C.N.D.I.P.T.), și calitatea de expert consorțiu regional Sud-Vest Oltenia în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Gorj”, scrie gorjnews.ro.

Potrivit art. 22 din Legea 176 din 2010, conducerea ANI avea obligația ca în cel mult 15 zile de la data de 17 septembrie 2015, când raportul a rămas definitiv, să solicite Prefecturii Gorj să-l revoce din funcție pe Ion Călinoiu. Deocamdată, ANI nu a comunicat Prefecturii Gorj hotărârea judecătorească definitivă și executorie a Curții de Apel Craiova. Mai mult, nici Prefectura Gorj nu a tras de mânecă ANI decât foarte târziu – după o petiţie din partea site-ului de ştiri sus-menţionat.

Găsiţi AICI întreaga anchetă jurnalistică şi documentele aferente.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *