Pasagerii Turkish Airlines au făcut noapte albă pe aeroporturile din Istanbul. A fost o situație fără precedent: toate zborurile au fost anulate aseară din cauza unor probleme tehnice la sistemul informatic. Compania și-a anunțat clienții că ”există o întrerupere în sistemul nostru din cauza unor erori generale în cadrul sistemului de informații”, iar avioanele au rămas la sol. Pe scurt, nimeni nu a mai avut acces la listele cu pasageri. Au fost afectate inclusiv zborurile din România. Cursa Istanbul – Constanța a fost anulată, la fel și cea cu plecare din București.
Peste 100 de zboruri internaționale au fost anulate aseară, după ora 19.00. Reprezentații companiei au informat agențiile de turism că le-a picat sistemul informatic. Situația a fost cu atât mai gravă cu cât călătorii nu au putut fi anunțați din timp, pentru că nimeni nu a avut acces la listele cu pasageri, pe fiecare zbor în parte. Au fost afectate și câteva curse spre și dinspre România.
Nu la fel de norocoși au fost turiștii români suprinși pe aeroportul din Istanbul. 155 de pasageri care ar fi trebuit să ajungă la Constanța nu au mai plecat spr țară. Și alți 55 de pasageri care urmau să plece din Constanța spre Turcia au fost nevoiți să se descurce pe cont propriu.
Corina Martin, Federația Asociaţiilor de Promovare Turistică din România: Nu li se poate asigura asigura cazare, trasfer. Eu caut cazare pentru cei din Istanbul. Am primit același răspuns de la trei ghișee: nu merg sistemele, nu putem identifica în sistemele noastre de pasageri.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News