Skip to content
Politică

Situație nemaivăzută în România: o instituție a statului, într-un imobil confiscat

Saptamana Financiara

Ar fi pentru prima oară în România când o instituție a statului își mută sediul într-un imobil confiscat de la o persoană condamnată. Mai mult, clădirea a aparținut unui important om de afaceri.

Cu exactitate, Fiscul din orașul Ploiești, aflat în subordinea Ministerului Finanțelor urmează să își mute centrul într-un imobil impresionant, de nouă etaje, cu o suprafață totală de 2.155 de mp, confiscat în favoarea statului în baza sentinței din dosarul prăbușirii Fondului National de Investiții, în care a fost implicat Sorin Ovidiu Vîntu, conform Ziare.com.

Anunțul a fost făcut la o dezbatere la care au luat parte magistrați, diplomați și reprezentanți ai Fiscului, pe tema recuperării prejudiciilor, de către Directorul Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), Cornel Călinescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *