Skip to content
Politică

Situaţie neverosimilă în războiul din Siria. Americanii au ajuns să se lupte între ei

O situaţie neverosimilă a fost creată pe frontul războiului civil din Siria. Americanii au ajuns să se lupte între ei.

Militii siriene inarmate de diferite sectoare ale masinariei de razboi americane au inceput sa se lupte intre ele pe campiile dintre orasul asedfiat Aleppo si granita turca, subliniind cat de putin control au ofiterii de informatii americani si strategii militari asupra gruparilor pe care le-au finantat si antrenat in razboiul civil de dureaza de cinci ani, scrie Los Angeles Times, conform Hotnews.ro.

Luptele s-au intensificat in ultimele doua luni, in conditiile in care unitati inarmate de CIA si unitati ce au primit armament de la Pentagon au tras unele in celelalte in timp ce faceau manevre prin teritoriul disputat aflal la nord de Alep, au confirmat oficiali americani si liberi rebeli pentru publicatia citata.

La mijlocul lunii februarie, o militie inarmata de CIA, denumita Fursan al Haq (Cavalerii Dreptatii), a fost izgonita din orasul Marea, aflat la circa 30 km nord de Alep, de Fortele Democratice Siriene, sprijinite de Pentagon, ce se muta dinspre zonele controlate de kurzi spre est.

Luptatori rebeli au descris confruntari similare in orasul Azaz, o punct cheie de tranzit pentru luptatori si materiale, aflat intre Alep si granita cu Turcia si Siria. Astfel de lupte ar fi avut loc pe 3 martie in cartierul Sheikh Maqsud din Alep.

Confruntarile intre gruparile sprijinite de SUA vin in contextul unor lupte grele in Siria si ilustreaza obstacolele cu care se confrunta eforturile americanilor de a coordona zeci de grupari armate ce incearca sa rastoarne regimul Assad, sa lupte cu Statul Islamic si sa se bata unele cu altele.

„Este o provocare enorma”, spune parlamentarul american Adam Schiff, cel mai important democrat din comitetul pentru servicii speciale al Congresului, el apreciind ca aceste confruntari intre militii sprijinite de SUA sunt “un fenomen destul de nou”.

“Ele sunt parte a sahului tridimensional reprezentat de campul de lupta sirian”, a adaugat congresmanul.

“Acesta este un razboi complicat, cu multe parti, in care optiunile noastre sunt sever limitate”, a declarat un oficial american, care nu a fost autorizat sa vorbeasca public despre subiect.

“Stim ca avem nevoie de un partener pe teren. Nu putem invinge Statul Islamic fara aceasta parte a ecuatiei, asa ca vom continua sa incercam sa “forjam” aceste aliante”, a explicat oficialul.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *