DNA: Sivache, Director general ASSMB//Sunt aici pentru oameni

oana sivache
Sursa foto: Facebook / Oana Gabriela Sivache

Directorul general al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Oana Gabriela Sivache, a declarat că percheziţiile DNA la ASSMB nu aruncă „o pată neagră” asupra activităţii instituţiei, ci fac „lumină, curăţenie”.

„Acesta este un moment important pentru noi, cei care ne dorim să muncim cinstit în această instituţie. Nu este o situaţie care să arunce o pată neagră asupra activităţii noastre, ci este un moment în care se face lumină, curăţenie. În calitatea mea de director general al ASSMB, am responsabilitatea şi onoarea de a fi în serviciul pacienţilor care au nevoie de ajutor, în toate cele 19 spitale administrate de Primăria Bucureşti”, a arătat ea, luni, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la sediul ASSMB.

Totodată, a subliniat că liderii din sănătate trebuie să fie „modele de integritate” şi să pună pacientul în centrul deciziilor.

„Misiunea mea şi a colegilor mei este aceea de a oferi specialiştilor instrumentele necesare pentru a salva vieţi. Nu am venit la ASSMB să îmi fac fani. Sunt aici pentru oameni, nu să fur de la gura pacienţilor, şi aşa chinuiţi de boli. Suntem aici să dezvoltăm un mediu definit de profesionalism, integritate şi compasiune. Toţi cei care nu înţeleg această misiune, sfidând legislaţia şi, implicit, siguranţa pacienţilor, trebuie să răspundă pentru faptele lor”, a menţionat ea.

Directorul ASSMB a adăugat că fiecare act de corupţie din acest sistem nu doar erodează încrederea pacienţilor, ci pune în pericol vieţi.

„Când un spital ia foc, când aparatura medicală cumpărată cu preţuri supraevaluate nu este folosită sau se strică rapid, tragedia nu este doar financiară, este umană. Într-un sistem de sănătate corupt, odată cu resursele financiare care se scurg, se pierde şi calitatea îngrijirii medicale, iar, uneori, se pierd vieţi. Să ignorăm existenţa corupţiei este ca şi cum am arunca cu pietre în ambulanţe venite să ne salveze. Corupţia distorsionează priorităţile, astfel încât deciziile nu sunt luate în funcţie de a salva vieţi, ci în funcţie de profit. Nu putem tolera un asemenea compromis pentru că reprezintă o trădare a încrederii pe care oamenii o au în noi, o trădare a vieţii. Din tăcere se pot naşte tragedii”, a susţinut aceasta.

Oana Sivache a subliniat că lupta împotriva corupţiei nu este doar o responsabilitate legală, ci şi o obligaţie morală pentru a proteja „cel mai de preţ bun al nostru – sănătatea publică”.

„Este vital ca managerii instituţiilor care conduc sistemul de sănătate să-şi asume un rol activ şi decisiv în lupta împotriva acestui flagel”, a punctat directorul ASSMB.

Cristian Plută, director adjunct al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), din cadrul Primăriei Capitalei, este acuzat de DNA că ar fi primit 20.000 de euro mită de la managerul Spitalului Colentina, George Mirel Cristescu, în schimbul intervenţiei la Primărie pentru numirea acestuia în funcţie, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.

Potrivit surselor, Cristian Plută, director general şi ulterior director adjunct al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, ar fi acceptat să primească suma de 20.000 euro în vederea sprijinirii lui George Mirel Cristescu pentru a ocupa funcţia de manager interimar la Spitalul Colentina din Bucureşti, prin formularea unei propuneri în acest sens către Primăria Municipiului Bucureşti.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: