În urma tentativei de asasinat asupra premierului Robert Fico în luna mai, o lege controversată care restrânge libertatea de întrunire a intrat în vigoare luni în Slovacia, relatează DPA.
Pachetul de măsuri, cunoscuta sub numele de „Lex Attentat”, a fost adoptat la sfârşitul lunii iunie ca răspuns la atacul cu armă de foc asupra lui Fico.
Legea interzice adunările publice pe o rază de 50 de metri de sediul guvernului, palatul prezidenţial, parlament şi tribunale.
Manifestaţiile împotriva politicienilor în faţa reşedinţelor lor sunt, de asemenea, interzise. Adunările pot fi, de asemenea, interzise dacă pun în pericol ordinea publică.
Membri ai opoziţiei au avertizat că legea este un pas către un „stat poliţienesc”.
Pachetul de măsuri prevede şi că liderii partidelor reprezentate în parlament au dreptul la protecţie personală.
Conform legii, şi procurorului general, precum şi preşedintelui Curţii Constituţionale li se va asigura protecţie sporită.
Premierii care s-au aflat mai mult de 10 ani în funcţie vor avea dreptul la pensie pe viaţă. Până acum, acest lucru se aplică doar în cazul lui Fico.
Prim-ministrul Robert Fico s-a aflat în stare critică şi a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale după ce a fost împuşcat cu mai multe gloanţe în ziua de 15 mai în timp ce se îndrepta spre a saluta un grup de susţinători, după o şedinţă de guvern ţinută în oraşul Handlova, din centrul ţării.
Atacatorul, un bărbat în vârsta de 71 de ani, şi-a justificat atacul spunând că urăşte guvernul condus de Fico.
Robert Fico şi-a reluat de atunci îndatoririle oficiale.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News