Starea de sănătate a premierului slovac Robert Fico este în „uşoară ameliorare”, a anunţat vineri spitalul unde este internat premierul, după ce a fost rănit miercurea trecută de patru gloanţe, într-o tentativă de asasinat, transmite AFP.
Spitalul precizează în cel mai recent buletin medical că starea lui Fico se menţine „stabilă cu o uşoară ameliorare”, adăugând, fără a da detalii: „Credem că acest progres va continua”.
Premierul slovac a fost rănit pe 15 mai, în timp ce se saluta cu partizani ai săi după o reuniune guvernamentală organizată în oraşul Handlova din centrul Slovaciei.
El a fost supus ulterior la două intervenţii chirurgicale la Banska Bystrica (centrul Slovaciei), starea sa fiind prezentată ulterior ca stabilă, dar gravă.
Miercuri, vicepremierul Robert Kalinak a declarat presei că Fico va rămâne deocamdată la spitalul din Banska Bystrica.
„Starea lui este gravă, rănile sunt complicate. Transportul este complet în afara discuţiei pentru moment”, a spus Kalinak.
Atacatorul, identificat de media slovace ca fiind Juraj Cintula, un bărbat în vârstă de 71 de ani, a fost imediat arestat de gărzile de securitate ale premierului, iar sâmbăta trecută a fost plasat în arest preventiv pentru tentativă de omor cu premeditare.
„În cursul interogatoriului, (Cintula) a declarat că nu este de acord cu politica guvernului actual”, se arată în decizia de sâmbătă a judecătorului Roman Puchovsky, consultată de AFP.
Atacatorul îi reproşează lui Robert Fico, în special, desfiinţarea biroului procurorului special, atacurile împotriva media, oprirea ajutorului militar pentru Ucraina şi politica sa faţă de Uniunea Europeană.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News