Slujbă de Înviere în spatele gratiilor. Ce li s-a pregătit deținuților de la Penitenciarul Rahova

Sursa foto: Pexels

Săptămâna Patimilor și noaptea de Înviere sunt momente speciale și în spatele gratiilor. Deținuții de la Penitenciarul Rahova vor putea participa la slujba oficiată de preotul închisorii sau o vor putea urmări la televizor, pe circuitul intern.

Preotul capelan al Penitenciarului Rahova, Cătălin Constantin Caucă, a vorbit în cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Atitudini, cu Adina Anghelescu”, despre cum este trăită Săptămâna Patimilor, în spatele gratiilor. Preotul Caucă a spus în interviu că este o săptămână la fel de specială ca și dincolo de ziduri, dincolo de gratii.

„S-au săvârșit slujbele exact ca afară. Am avut slujba Deniilor în fiecare zi, am avut aseară o activitate numită Calea Luminii, în care cei care au participat, cei care au fost planificați au aprins lumina, au aprins candele, au participat la denia celor 12 evanghelii. Astăzi câteva sute au ieșit să se închine, să treacă pe sub Sfântul Epitaf, să fie alături de Hristos în mormânt”, a spus preotul. 
Citeşte mai mult aici.

Autor

  • Redactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: