Skip to content
Social Știri

Smithfield, cel mai mare producător de carne de porc la nivel mondial, cumpără compania din Arad

Grupul american Smithfield, cel mai mare producător de carne de porc la nivel mondial și liderul pieței locale de profil, cumpără compania Maier Com din Arad, producător de carne pe piață din 1994 și cu afaceri în 2017, ultimul an raportat, de peste 10 milioane de lei.

Tranzacția a fost semnată prin una dintre subsidiarele locale, Smithfield România, și producătorul român de mezeluri Elit, pe care l-a preluat la finele anului 2017. Smithfield România face parte din grupul Smithfield Foods din SUA, care, la rândul său, face parte din grupul WH Group din China. Acesta din urmă acționează ca o companie de tip holding pentru investiții, fiind implicat, în principal, în producția de porci, producția și comercializarea de carne proaspătă și msemi-procesată de porc.

Maier Com a fost deținută integral de Radu Maier, compania livrând în peste 10 județe din vestul țării și având, conform termene.ro, o cotă de piață la nivelul județului de circa 18%. În 2017, compania a avut afaceri de 10,5 milioane lei și un profit net de 251.076 lei, în condițiile în care câștigul din ultimii ani a depășit 1,4 milioane lei, potrivit profit.

Împreună, Elit și Vericom operează 5 fabrici, 5 centre de distribuție în România și au aproximativ 12.000 de clienți, având în portofoliu branduri precum Veri, Premia, Promo, Pizzaro, Plin de Carne.

Afacerile din piața locală a cărnii sunt estimate la circa 34 miliarde de lei, pe fondul creșterii consumului, dar și ca urmare a evoluției semnificative a prețurilor. Topul investitorilor din piața cărnii este dominat de Smithfield.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *