Skip to content
Sport

Şoc în Liga I – FCSB pierde cu Chiajna, Dică nu pleacă

Formaţia FCSB a fost învinsă, duminică seară, la Voluntari, cu scorul de 1-0, de echipa Concordia Chiajna, într-un meci din etapa a XI-a a Ligii I. La finalul partidei, fanii prezenţi în tribune au scandat: „Demisia!”.

Golul a fost marcat de Batin, în minutul 60.

Tehnicianul Nicolae Dică a declarat, după meciul cu Concordia Chiajna, scor 0-1, la finalul căruia câţiva fani i-au cerut demisia, că nu intenţionează să renunţe la funcţie, scrie News.ro.

”Sunt doi-trei inşi care de la începutul jocului vorbesc. Nu mă interesează ceea ce spun. Demisia nu mi-o voi da. Dacă decide conducerea să vină alt antrenor, ok. Nu am făcut ce trebuia şi am pierdut. Cei care au intrat pe teren trebuia să dea totul”, a spus Dică la Digi Sport.

El a menţionat că un bileţel pe care i l-a dat lui Dragoş Nedelcu în timpul meciului conţinea instrucţiuni pentru un nou sistem: ”Am schimbat sistemul şi i-am dat lui Ruse bileţelul ca să le spună şi Nedelcu celorlalţi ce avem de făcut. Jucăm numai în deplasare, clar nu este un lucru bun pentru noi, nu avem ce să facem”.

Dică a subliniat că FCSB nu a făcut un joc bun. ”Nu am făcut o partidă bună, adversarul s-a apărat foarte bine, în 30 de metri, cu toată echipa. Nu am reuşit să ne depăşim adversarul în dueluri unu contra unu. Am primit şi acel gol, trebuia să oprim acel contraatac”, a adăugat tehnicianul.

Formaţia FCSB a fost învinsă, duminică seară, la Voluntari, cu scorul de 1-0, de echipa Concordia Chiajna, într-un meci din etapa a XI-a a Ligii I. La finalul partidei, fanii prezenţi în tribune au scandat: „Demisia!”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *