Șoc total pentru un pensionar: La o pensie de 598 lei i-au oprit 60 lei CASS. Sunt sute de mii de cazuri

Sursa foto: Inquam Photos

Astăzi, intră pensiile pe card pe luna august. Plătesc CASS pensionarii care au pensie peste 3.000 de lei. Dar sunt și excepții. Un pensionar cu o pensie de 598 lei a plătit 60 lei CASS. Sunt 400.000 cazuri în care pensionari cu pensie sub 3.000 de lei plătesc CASS.

Pensionarii care au ales să primească pensie pe card vor încasa azi banii. Pensiile prin poștă sunt livrate de pe data de 1 august.

De luna aceasta, pensionarii care au pensie peste 3.000 de lei plătesc contribuții la asigurările de sănătate. Teoretic, ceilalți pensionari, care au pensie sub 3.000 de lei, nu ar trebui să plătească CASS. Dar lucrurile nu stau așa.

Mulți pensionari cu pensii sub 3.000 de lei au fost șocați să vadă că vor plăti CASS de 10% din pensie încă din luna august. Mai jos aveți cazul unei pensionare cu o pensie infimă.

Pensia primită pe luna august este mult mai mică decât pragul de 3.000 de lei. Este o pensionară din Arad care are o pensie de numai 598 de lei. I-a fost reținut un CASS de 10% din pensie, adică suma de 60 de lei.

Pensionara a rămas cu pensia de numai 538 lei. Explicația este că pensionara primește pensia pe baza unor legi speciale. Iar la pensiile date pe legi speciale se plătește CASS de 10%, indiferent de valoarea pensiei.

La pensiile date pe legi speciale, statul reține 10% ca asigurări de sănătate (CASS), fără să țină cont de pragul de 3.000 de lei aplicat la pensiile contributive.

Peste 408.000 români beneficiază de pensii și indemnizații date pe baza unor legi speciale.

196.350 de români primeau indemnizații pentru că au fost persecutați din motive politice de dictatură comunistă sau pentru că au fost deportați în străinătate ori constituiți în prizonieri. Indemnizația medie era de 1.517 lei.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: