Skip to content
Puterea Știrilor Video

Social-democrații acuză ”dublul limbaj” al liberalilor. Radu Preda, liderul senatorilor PSD: ”15% dintre candidații PNL la locale sunt traseiști”

Inquam Photos / George Călin

Liderul Grupului PSD din Senatul României, Radu Preda, a declarat la ”Puterea știrilor” că eșecul moțiunii de cenzură a avut și o parte pozitivă din prisma social-democraților, și anume că, în sfârșit, s-a demonstrat că Guvernul Orban are acum o majoritate parlamentară și nu mai poate arunca vina pe PSD.

”A existat și o parte pozitivă și anume partea în care s-a văzut clar, explicit, că dacă Ludovic Orban și Guvernul lui își doresc să aibă o majoritate în Parlament o și au. Adică, dincolo de dublu limbaj în care clamează că <<Nu pot să ia măsurile pe care le așteaptă oamenii pentru că în Parlament nu ar primi ajutorul de care au nevoie>>, se dovedește astăzi că acest scenariu este totalmente fals și că au voturile necesare atunci când au nevoie de ele”, a declarat liderul senatorilor PSD.

În privința moțiunii, Radu Preda recunoaște că la, început, ”din calculele matematice, lucrurile păreau mult mai simple”. ”Dar, până la urmă, am ajuns la momentul dezbaterii, al discuțiilor și al acelui cvorum de ședință pe care trebuia să îl întrunim, unde s-a dovedit că oastea cu care am plecat la război nu a fost chiar atât de hotărâtă în demersul de a da jos Guvernul Orban”, a adăugat social-democratul.

Rezultatul moțiunii este cu atât mai suprinzător pentru senator, cu cât la acest demers ”părea să se ralieze toată lumea, vocile critice la adresa Executivului veneau de pe toate părțile eșichierului politic”.

”Speram că demersului nostru se vor alia în integralitate și partea de minorități naționale,  grupurile UDMR din Senat și Camera Deputaților, că vom avea un număr consistent de voturi. S-a dovedit, însă, că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg și că totuși dorința celor care guvernează astăzi de a crea o majoritate este mai puternică decât dorința noastră, a opoziției, de a-i da jos”, a declarat Radu Preda pentru PS News.

Social-democratul explică faptul că la nivelul Senatului României, grupul PSD „încă are jumătate plus unu din membrii”, dar la nivelul Camerei Deputaților, „lucrurile sunt mai volatile”. Radu Preda numește piața transferurilor ca fiind una „efervescentă”

„În ceea ce ne privește pe noi, am avut câteva sincope, câteva dezertări, sincer nu ne așteptam pentru că deja, după un an de opoziție, și după o perioadă în care am avut destul de multe încercări și bătălii politice, ne așteptam că cei care aveau un gând să plece sau aveau gânduri de transferuri politice o făcuseră deja. Dar s-a dovedit că ne-am înșelat în așteptări și că am mai avut colegi care au schimbat politica de la stânga la dreapta, plecând la Partidul Național Liberal, unde au fost primiți cu brațele deschise, cu promisiuni de mandate, cu lucruri foarte palpabile și ușor de înțeles de o parte dintre ei.

Totuși la nivelul Senatului României avem un grup solid, avem un grup care încă are jumătate plus unu din membrii Camerei Superioare, deci din punctul ăsta de vedere, PSD are majoritatea în Senat. La Cameră, însă, lucrurile sunt mai volatile, am văzut că piața transferurilor a fost mai „efervescentă” de-a lungul timpului și forțele politice sunt mai volatile. Am văzut că transferurile de la stânga la drepta, de la dreapta la stânga și de la partidele mai mici la cele mai mari nu încetează să se întâmple în fiecare zi, chiar și acum, cu nici 3 luni înainte de alegerile parlamentare și cu câteva săptămâni înainte de alegerile locale.

Cred că partea cea mai neplăcută pentru noi toți a fost acest dublu limbaj pe care l-a aruncat în piață publică Partidul Național Liberal, care, până mai zilele trecute, prin liderii cei mai importanți ai partidului, fie că vorbim de președintele în exercițiu, care până la urmă putem să-l catalogăm un lider al Partidului Național Liberal, Klaus Iohannis, fie că vorbim de liderul de la Palatul Victoria, Ludovic Orban, fie că vorbim de liderul Europarlamentarilor Populari, Rareș Bogdan, toți spuneau la unison același lucru: <<Nu ne dorim să preluăm traseiști. Nu ne dorim să facem politică cu oameni care au ca și filiațiune, ca și proveniență alte partide politice>>.

Astăzi, când stăm de vorba, 15% din candidații PNL pentru portofoliile locale sunt traseiști politici”, a mai spus senatorul PSD.

Întrebat dacă este un eșec al președintelui Partidului Social Democrat faptul că nu s-a stabilit cvorumul la votul moțiunii, Radu Preda neagă și argumentează că „efortul de a genera o majoritate care să dea jos un Guvern este unul colectiv”.

Social-democratul spune că, pe de altă parte, „dacă PSD, în anii în care am am guvernat noi nu ar fi asigurat cvorumul de ședință la moțiunile de cenzură care s-au depus de către PNL, de către USR și de către alianții lor din Parlament, probabil că niciuna dintre moțiunile de cenzură din această legislatură până în momentul acela cu Viorica Dăncilă nu s-ar fi dezbătut”.

„Nu a fost un eșec al lui Ciolacu. Până la urmă, efortul de a genera o majoritate care să dea jos un Guvern nu este în responsabilitatea unui singur om, este un efort colectiv, este o muncă la care a participat toată lumea. Inclusiv eu, în calitate de lider de grup, pot să spun că am avut discuții destul de aprofundate cu colegii parlamentari și din grupul PSD și din celelalte grupuri, am avut alături de noi parlamentarii din micul grup care a rămas în Senat în jurul lui Călin Popescu Tăriceanu, la ALDE, am avut aproape de noi parlamentarii care au migrat către Victor Ponta. Am avut dialog și discuții cu toți parlamentarii din grupurile politice, chiar și cu liberalii, URS-iștii și PMP-iștii care sprijină actul de guvernare și cred că, dacă am fi participat la un proces democratic autentic, în care moțiunea să se dezbată, să fie votată de către toți parlamentarii, cred că rezultatul ar fi fost în favoarea celor care voiau să dea jos Guvernul, pentru că au fost colegi parlamentari de la PNL, USR și de la PMP care au spus: <<Nu ne regăsim în deciziile Guvernului, dar decizia politică este să nu venim la vot>>”, a punctat Radu Preda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *