Skip to content
Politică

Socialiștii europeni, mesaj dur pentru partidul lui Dragnea: Relațiile cu PSD, ”înghețate”

NewMoney

Liderii Partidului Socialiștilor Europeni ”consideră înghețate relațiile cu PSD” până în momentul în care Guvernul de la București își va clarifica angajamentul față de statul de drept și va urma recomandările Comisiei Europene, a transmis liderul PES, Serghei Stanisev, potrivit unui comunicat de presă al PES, citat de B1.

Președintele PES, Serghei Stanișev, a reiterat preocupările sale cu privire la statul de drept din România. El i-a informat pe premierii, comisarii și liderii partidelor că până când Guvernul României nu își va clarifica angajamentul față de statul de drept și până când nu va urma recomandările Comisiei Europene, conducerea PES va considera înghețate relațiile cu PSD, în așteptarea unei discuții formale în cadrul următoarei întâlniri a conducerii PES, din luna iunie, când se va discuta și despre statutul de membru al PSD în cadrul PES. El a mai spus că până atunci PES nu va organiza niciun eveniment împreună cu PSD”, se arată în comunicatul citat.

1 comentariu la “Socialiștii europeni, mesaj dur pentru partidul lui Dragnea: Relațiile cu PSD, ”înghețate”

  1. Va propun un exercitiu de imaginatie despre mafia italiana. Sa ne inchipuim ca o chichita avocateasca nelegala este inventata pentru a ataca modul de constituire a completurilor anti-mafia astfel ca acestea sa fie declarate neconstitutionale si cu incalcarea drepturilor omului. Procesele impotriva sefilor mafiei condamnati pentru crime, coruptie, spalare de bani vor trebui rejudecate dupa 30 de ani. Toate faptele sunt insa prescrise asa ca statul va trebui sa restituie sumele confiscate si sa plateasca despagubiri uriase mafiotilor pentru anii petrecuti in inchisoare si pentru stricarea imaginii lor de oameni cinstiti. Cum ar putea fi privita Italia dupa acest episod ? Raspuns : la fel cum este privita Romania astazi !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *