Condamnând “veto-ul inutil al Austriei”, Socialiștii Europeni promit că România va intra și în Schengen terestru

Schengen Area expansion
Sursa foto: schengenvisainfo.com

Preşedintele Partidului Socialiștilor Europeni, Stefan Lofven, a felicitat România pentru aderarea la spaţiul Schengen cu frontierele maritime şi aeriene, în vreme ce candidatul PES la preşedinţia Comisiei Europene, Nicolas Schmit, a afirmat că nu există niciun motiv pentru ca România să fie exclusă de la libertatea de mişcare a cetăţenilor săi şi în ceea ce priveşte căile terestre.

Cei doi au participat alături de premierul român Marcel Ciolacu și cancelarul german Olaf Scholz la reuniunea liderilor PES de la București.

“Condamnăm inutilul veto pe care Austria şi l-a exprimat. Nu există niciun motiv pentru a nega românilor aceeaşi libertate de mişcare pe care ceilalţi cetăţeni europeni o au deja”, a subliniat Stefan Lofven, potrivit Agerpres.

“Este scandalos faptul că aţi stat în camera de aşteptare atât de mult timp. Schengen este un loc pe care îl ştiu foarte bine, este un sătuc din Luxemburg, dar este un simbol a ceea ce înseamnă Europa liberă, o Europă în care oamenii se pot mişca liber, o Europă fără frontiere, iar realitatea este că cei care s-au opus implementării pe deplin a acordului Schengen sunt conservatorii din Austria şi din alte părţi ale Europei. (…) Şi trebuie să garantăm faptul că, împreună cu colegii mei din Comisie, ne vom asigura că acest acord Schengen se va aplica în întregime României”, a transmis și Nicolas Schmit.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: