Skip to content
Alegeri Politică

Sociologul Alfred Bulai dinamitează scena politică înainte de alegerile din 26 mai: previziuni privind intenția de vot a românilor

Antena 3

Sociologul Alfred Bulai a declarat, luni, pentru PSNews.ro, că în data de 26 mai vor fi trei paliere reprezentative: 1) PNL și PSD, cu scoruri apropiate, 2) USR-PLUS și ALDE, 3) partidele mai mici, precum PMP și Pro România. Totodată, acesta consideră că Traian Băsescu, președintele de onoare al PMP, va intra cu siguranță în Parlamentul European.

”Vor fi trei paliere. Adică PSD și PNL apropiate, n-aș putea să zic ordinea și diferența, USR-PLUS și ALDE eșalonul 2 și partidele mai mici care au șanse să intre în Parlament, Pro România cu un scor destul de bun și partidul lui Băsescu, care, mă rog, avându-l pe Băsescu actor principal, probabil că nu va avea probleme și va intra în Parlamentul European”, a spus sociologul.

Întrebat dacă prezența românilor la votul pentru europarlamentare ar putea fi mai mare decât în anii anteriori, Alfred Bulai a declarat:

”În jur de 30 la sută, probabil că va fi cu câteva procente în plus, dar nu va fi cu mult mai mare decât la precedentele alegeri europarlamentare”, a adăugat sociologul.

În ziua alegerilor europarlamentare va avea loc și referendumul pe justiție convocat de președintele Klaus Iohannis. Întrebat dacă  va fi unul validat, specialistul a precizat:

”Nu-mi dau seama cum va fi organizat. Există șanse să fie validat, însă se pot face mici șmecherii ca să împiedici participarea la referendum, de exemplu secțiile de votare să fie în altă locație. Chestiuni de genul acesta s-au mai făcut la un precedent referendum care se suprapunea cu niște alegeri într-o manieră similară. Depinde și de cât se fură, de chestii de genul ăsta. E la nivelul pragului, deci e la limită, poate să fie și peste, dar poate să fie și dedesubt”, a mai adăugat Alfred Bulai.

Reamintim că mai sunt 3 săptămâni până când românii vor trebui să iasă la vot pentru a-și trimite cel mai potrivit reprezentant în Parlamentul European. Ultimele sondaje arată că PNL bate PSD pentru a doua lună consecutiv. Detalii AICI.

De asemenea, pe 26 mai românii sunt invitați să răspundă la două întrebări ale referendumului pe Justiție, organizat de Klaus Iohannis.

„1 – Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?

2 – Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *