Skip to content
Social Sport

Şoferii de Uber, Clever, Bolt şi Yango au 4 luni să intre în legalitate. Care sunt paşii de autorizare

Fortune

Ordonanţa de urgenţă care reglementează, în premieră, ridesharing-ul în România a apărut, luni, în Monitorul Oficial. Aceasta prevede că şoferii care lucrează acum pentru aplicaţii precum precum Uber, Clever, Bolt şi, mai nou, Yango, vor avea exact patru luni la dispoziţie pentru a intra în legalitate, altfel vor risca sancţionarea, scrie adevarul.ro.

Concret, OUG 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto a apărut în Monitorul Oficial şi se va aplica din 4 iulie 2019. Autorităţile au stabilit, însă, o perioadă de tranziţie în care şoferii care lucrează acum pentru aplicaţiile de ridesharing să poată intra în legalitate. Mai exact, până în noiembrie aceştia trebuie să se conformeze noii reglemetări.

Totuşi, lucrurile sunt un pic mai complicate, pentru că şoferii trebuie să aştepte mai întâi reglementarea anumitor chestiuni procedurale, arată avocat.net. Concret, Ministerul Comunicaţiilor şi Autoritatea Rutieră Română vor avea 35 de zile pentru a stabili exact care vor fi procedurile de avizare a platformelor şi a şoferilor parteneri. Deci, abia după ce autorităţile definitivează cadrul legal, de pe 8 august,  şoferii vor putea face demersurile pentru obţinerea  actelor de care au nevoie pentru a funcţiona legal. Cei care nu se vor conforma până la 1 noiembrie 2019 vor risca să fie sancţionaţi de către autorităţi pentru transport contra-cost neautorizat de persoane.

Reguli pentru şoferi şi maşini

Şoferii care se vor înscrie să furnizeze aceste servicii de ridesharing trebuie să aibă cel puţin 21 de ani şi un carnet de conducere cu o vechime de cel puţin doi ani. În plus, ei vor fi obligaţi să aibă şi un certificat de cazier judiciar din care să rezulte că nu au săvârşit, printre altele, furturi, delapidări, infracţiuni cu violenţă, în domeniul circulaţiei sau al traficului de droguri. Mai mult, cei care vor să se apuce de ridesharing trebuie să ştie că toate aplicaţiile care activează în România cer de la şoferi o ţinută decentă şi un comportament adecvat faţă de clienţi. În acelaşi timp, maşinile care sunt folosite pentru aceste servicii trebuie să aibă cel mult 15 ani vechime şi să fie curate când sunt scoase pe traseu.

Autorizaţiile  de la ARR

În primul rând şoferii trebuie să obţină o autorizaţie de transport alternativ de la ARR  Autoritatea Rutieră Română (ARR), document care are o valabilitate de trei ani. Această autorizaţie se va elibera în maximum 15 zile lucrătoare de la depunerea dosarului şi după achitarea unei taxe de 300 de lei. Apoi, maşina trebuie să aibă o copie conformă a autorizaţiei şi un ecuson. Aceasta are o valabilitate de unul, doi sau trei ani, se va obţine tot de la ARR, la cerere, în maximum 15 zile lucrătoare, în baza unui dosar şi a unei taxe de 100 de lei pentru fiecare an de valabilitate. Ecusonul, care se va pune pe faţa şi spatele maşinii,  va fi obţinut tot de la ARR pentru un tariff de 8 lei perechea. Un simplu calcul ne arată că pentru autorizarea iniţială  este necesară o investiţie de cel puţin 600 de lei.  La aceasta se adaugă o serie de costuri suplimentare cum ar cele pentru obţinerea avizului medical şi psihologic sau cele pentru casa de marcat .

Reglementarea fiscală

Alte reguli ce vor trebui respectate în activitatea de ridesharing vor fi impozitarea veniturilor obţinute  şi deţinerea unei case de marcat. Practic, ordonanţa prevede că, dacă se încasează bani direct de la clienţi (adică pasagerul plăteşte pe loc cu numerar sau cu card bancar), va trebui folosită o casă de marcat cu jurnal electronic şi va trebui să se emită bon fiscal sau factură. Dacă plata se va face automat prin intermediul aplicaţiei de ridesharing, obligaţia casei de marcat nu va exista, dar va trebui emisă clienţilor o factură electronică, tot prin intermediul aplicaţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *