Skip to content
Coronavirus

SONDAJ 3 din 10 români renunță să meargă, în această vară, în concediu. Câți au ieșit din localitate în prima săptămână a stării de alertă

Ordinea.RO
" "

Un sondaj IRES, realizat telefonic în perioada 20-21 mai, indică faptul că 4 din 10 români au ieșit din localitatea de domiciliu în prima săptămână a stării de alertă, iar mai puțin de o treime și-au vizitat rudele și prietenii cu care nu s-au întâlnit în perioada stării de urgență.

Mai mult, potrivit sondajului, 92% dintre români spun că de la intrarea în stare de alertă au purtat măști în spații închise, iar 91% susțin că au respectat regula distanțării sociale în public. Tinerii între 18 și 35 de ani, intervievații între 36 și 50 de ani, cei cu studii superioare, respondenții cu venituri de peste 2.500 de lei, dar și cei care declară că ar vota Alianța USR+PLUS la alegerile parlamentare sunt categoriile în rândul cărora proporția celor care declară că au purtat mască este mai ridicată. Gradul de respectare a regulilor de distanțare socială în public este mai ridicat în rândul bărbaților, al celor cu vârsta între 36 și 50 de ani și a respondenților cu studii superioare, în cazul persoanelor cu venituri lunare de peste 1.500 de lei și a votanților Alianței USR+PLUS.

Aproape trei sferturi (72%) dintre români cred că revenirea la izolarea la domiciliu ar fi o măsură justificată, dacă numărul cazurilor de infectare cu COVID – 19 ar crește din nou.

Respondenții care ar fi de acord cu revenirea la izolarea la domiciliu sunt în proporții mai ridicate decât media femeile, tinerii între 18 și 35 de ani, cei care locuiesc în Transilvania și Banat, care nu au venit sau care au venituri lunare de cel mult 2.500 de lei, dar și votanții PNL și cei ai Alianței USR+PLUS.

Nu în ultimul rând, 3 din 10 români renunță să meargă, în această vară, în concediu. Peste un sfert, însă, spun că vor pleca în vacanță. Cei mai mulți dintre aceștia (74%) vor alege să își petreacă vacanța în țară, 12% în străinătate, iar 10% atât în țară, cât și în străinătate.

Nu au renunțat la vacanțele din această vară, în proporții mai ridicate, bărbații, tinerii și persoanele cu vârsta de cel mult 50 de ani și nici cele cu studii superioare, respondenții cu venituri de peste 2.500 de lei, cei care locuiesc în mediul urban și în sudul țării și votanții Alianței USR+PLUS.

Femeile, tinerii, persoanele cu studii superioare, cu venituri lunare de peste 1.500 de lei, respondenții care locuiesc în Transilvania și Banat și care votează cu Alianța USR+PLUS spun în proporții mai ridicate decât media că au renunțat la vacanțele din această vară, deși în mod normal ar fi mers.

Fișa tehnică a studiului:

Volumul eșantionului: 1.033 indivizi de 18 ani și peste

Tipul eșantionului: multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel național

Reprezentativitate: eroare maximă tolerată de ± 3,1%

Perioada realizării anchetei: 20 – 21 mai 2020

Metoda: Datele au fost culese prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing)

Rezultatele pe larg ale studiului pot fi consultate pe website-ul IRES.

" "
" "

1 comentariu la “SONDAJ 3 din 10 români renunță să meargă, în această vară, în concediu. Câți au ieșit din localitate în prima săptămână a stării de alertă

  1. Cine sa mai indrazneasca sa isi faca planuri de concediu, cand mai mereu suntem amenintati ca putem intra din starea de alerta din nou in starea de urgenta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *